X

Rusia a lansat producția sistemelor antiaeriene S-400 pentru India

Rusia a lansat producția sistemelor antiaeriene S-400 pentru India, care urmează să fie livrate până în 2025, a informat luni directorul general al companiei Rostec, Serghei Chemezov, relatează site-ul agenției Tass, potrivit mediafax.

“Plata în avans a fost făcută deja. Nu vreau să specific exact suma, însă este o plată în avans. Am lansat producția și totul este în lucru, urmând să fie implementat așa cum am stabilit. Contractul va fi îndeplinit până în 2025”, a declarat Chemezov.

Citește și : Poroşenko, citat într-o anchetă penală transmisă Parchetului General din Ucraina

New Delhi a anunțat că urmează să achiziționeze sisteme S-400 tocmai în 2015.Contractul de 5,43 de miliarde de dolari pentru S-400 a fost semnat în timpul vizitei oficiale pe care președintele rus Vladimir Putin a efectuat-o în India anul trecut.

Contractul pentru livrarea și localizarea producției elicopterelor Kamov Ka-226T pentru Ministerul indian al Apărării ar putea fi semnat în următoarele șase luni, a informat directorul general al Rosoboronexport , Alexander Mikheiev.

Potrivit acestuia, “producția acestor elicoptere a început deja”, iar termenii sunt formați pe baza procedurilor adoptate de Ministerul indian al Apărării.

În 2015, Rusia și India au semnat un acord interguvernamental pentru livrarea elicopterelor Ka-226T către India și localizarea producției pe teritoriul său. Documentul include livrarea a 60 de elicoptere și producerea a altor 140 de aeronave în India.

Citește și : Trump nu exclude să depună mărturie în Congres

Tags: IndiaRostecrusiaS-400Serghei ChemezovVladimir Putin
Categorii: Diaspora