Rusia a luat în colimator o fregată franceză din Marea Neagră

Publicat:

Rusia a anunţat marţi că monitorizează o fregată franceză intrată în Marea Neagră, în plin moment de tensiuni între Moscova şi ţările occidentale în dosarul ucrainean, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Forţele şi mijloacele Flotei de la Marea Neagră au început să monitorizeze activităţile fregatei Auvergne a Marinei franceze”, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, citat de agenţiile ruse de presă.


Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Indonezia (VIDEO) – Black News

Contactat de AFP, ministerul nu a oferit alte precizări.

Rusia este suspectată de Occident că pregăteşte o nouă invadare a Ucrainei şi că desfăşoară forţe considerabile la frontiera lor comună. Kremlinul respinge aceste acuzaţii şi spune că, dimpotrivă, este ameninţat de către NATO, care şi-a înmulţit mijloacele aeriene şi maritime desfăşurate în regiunea Mării Negre.

În ultimele săptămâni, Rusia a afirmat de multe ori că a escortat avioane militare occidentale. Moscova a transmis de asemenea că au existat incidente cu nave ale ţărilor riverane.

Săptămâna trecută, Rusia a susţinut că a interceptat mai multe aparate de zbor franceze şi americane.

Citeşte şi: LISTA ROŞIE va fi eliminată după doar două săptămâni – Black News

La începutul lunii decembrie, Moscova a spus că a fost evitată o “catastrofă” după ce un avion de linie rusesc a fost nevoit să îşi schimbe traiectoria pentru a evita un aparat de zbor de spionaj al NATO deasupra Mării Negre.

Rusia a anexat în 2014 peninsula ucraineană Crimeea şi este considerată susţinătoarea separatiştilor proruşi cu care sunt în război forţele ucrainene de aproape opt ani în estul Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.