Rusia a ordonat dezactivarea serviciillor de comunicaţii mobile în timpul protestelor din Inguşetia

Publicat:

Autorităţile ruse au ordonat companiilor de telecomunicaţii Megafon şi Vâmpelkom să blocheze accesul la serviciile de comunicaţii mobile timp de două săptămâni în Inguşetia, în perioada protestelor antiguvernamentale, se menţionează într-un document al autorităţii de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor Roskomnadzor, citat de agenţiile de presă Rosbalt şi Reuters, potrivit Agerpres.

Acesta este primul caz în Rusia când autorităţile recunosc că au restricţionat deliberat accesul la reţelele de socializare, cum ar fi Facebook sau Twitter, pentru ca acestea să nu poată fi folosite pentru a organiza proteste antiguvernamentale.


Citește și : Probleme noi în justiţie pentru vechile obiceiuri ale lui Silvio Berlusconi

Măsuri similare au fost utilizate anterior în Orientul Mijlociu în timpul revoltelor populare cunoscute sub denumirea de ‘Primăvara arabă’, când guvernele au limitat accesul la serviciile de date mobile, conform activiştilor şi operatorilor de telefonie mobilă.

Documentul consultat de Reuters, provenit de la biroul din Inguşetia al autorităţii de reglementare Roskomnadzor, relevă că serviciile wireless 3G şi 4G au fost dezactivate în Inguşetia între 4 şi 17 octombrie în ‘baza unei decizii motivate a forţelor de ordine’.

Respectivul document nu menţionează protestele şi nici care sunt exact autorităţile de la care a venit această decizie.

Serviciul Federal de Securitate (FSB) şi Ministerul de Interne rus nu au dat curs solicitării Reuters de a face unele comentarii cu privire la documentul menţionat.

Un purtător de cuvânt al Roskomnadzor nu a dorit nici el să spună de ce serviciile de telefonie mobilă au fost oprite în Inguşetia.

Protestele au izbucnit în Inguşetia, o regiune cu o majoritate musulmană din sudul Rusiei, la 4 octombrie, după semnarea unui acord privind delimitarea frontierei administrative cu Cecenia, ce prevedea un schimb de teritorii.

Manifestanţii, care s-au adunat cu miile în capitala republicii Inguşetia – Magas -, au denunţat faptul că un teritoriu prea mare trece la Cecenia, cerând anularea acordului.

Citește și : Comisia Europeană va lansa procedura de deficit excesiv împotriva Italiei (surse)

În ianuarie 2011, în timpul revoltei din Egipt împotriva preşedintelui Hosni Mubarak, autorităţile au blocat complet accesul la internet şi parţial la telefonia mobilă. Vodafone Egypt declarase ulterior că ordinul de încetare a furnizării serviciilor de comunicaţii a fost primit de către toate companiile de telecomunicaţii din ţară.

O lună mai târziu, serviciile de comunicaţii în momentul protestelor au fost oprite de autorităţile din Libia. Iar în decembrie 2017, în timpul mitingurilor din Iran, autorităţile au blocat accesul la mesageria Telegram şi la reţeaua de socializare Instagram.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.