X

Rusia a predat Kievului cadavrele a 140 de soldaţi ucraineni

Rusia a predat Kievului cadavrele a 140 de soldaţi ucraineni

Rusia a predat Ucrainei cadavrele a 140 de soldaţi ucraineni, în cadrul unei acţiuni la care a participat şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, relatează vineri agenţiile DPA şi EFE.

Peste o sută dintre aceşti soldaţi ucraineni au fost ucişi în luptele din provincia ucraineană Doneţk, ceilalţi pierzându-şi viaţa în regiunile Lugansk, Zaporojie, Herson şi Sumî, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Andrei Galațchi, ‘omul lui Șor’ a fost eliberat din arest preventiv

În această provincie din urmă, situată în partea de nord-est a Ucrainei, Rusia nu controlează niciun teritoriu, însă de acolo unităţi formate, potrivit Kievului, din combatanţi ruşi pro-ucraineni au pornit incursiuni armate pe teritoriul rus în luna martie.

“Forţele armate ale Ucrainei vor transporta corpurile repatriate şi rămăşiţele lor pământeşti către instituţiile relevante ale statului”, urmând să fie identificate de medicii legişti şi apoi predate familiilor, a transmis organismul oficial ucrainean care se ocupă de prizonierii de război şi de militarii ucişi ale căror corpuri se află în posesia inamicului.

Citește și : Adjunctul lui Şoigu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, riscă 15 ani de închisoare pentru că a luat mită

În timp ce continuă războiul declanşat de invazia rusă în februarie 2022, cele două tabere fac periodic schimburi de prizonieri şi de corpuri ale soldaţilor ucişi în lupte. Nu a fost deocamdată comunicat numărul cadavrelor soldaţilor ruşi predate Rusiei în schimbul anunţat vineri.

Tags: lupterusiasoldatiucraina
Externe