Rusia a reiterat că îşi va retrage trupele din Belarus după încheierea unor manevre militare

Rusia a reiterat că îşi va retrage trupele din Belarusul vecin după încheierea unor manevre militare, informează joi DPA, potrivit agerpres.  

“După încheierea exerciţiului, formaţiunile şi unităţile militare ale Federaţiei Ruse se vor întoarce ca de obicei la locurile lor permanente de desfăşurare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konaşenkov, joi la Moscova, potrivit agenţiei Interfax.

Citește și : Trei morţi în Polonia în urma furtunilor violente care s-au abătut asupra Europei

Exerciţiile în sudul Belarusului la graniţa cu Ucraina sunt programate să se încheie în această duminică.

Omul forte din Belarus Aleksandr Lukaşenko a provocat mai devreme confuzie. El a declarat agenţiei de presă de stat Belta cu privire la o întâlnire planificată cu preşedintele rus Vladimir Putin vineri la Moscova: “Numai noi decidem când se vor retrage trupele ruse – mâine sau într-o lună. Forţele vor rămâne în Belarus atât timp cât noi considerăm necesar”. Manevrele de amploare au început în urmă cu o săptămână.

Citește și : Rusia a expulzat un diplomat american; SUA urmează să reacţioneze faţă de această măsură

This post was last modified on 17/02/2022 17:14 17:14

Tags: belarusgranitaIgor Konaşenkovmoscovarusia
Categorii: Diaspora