Rusia acuză experții ONU care au verificat prezența armelor chimice într-o bază aeriană siriană de bătaie de joc: Au verificat planurile de zbor, dar nu au luat monstre

Publicat:

Un reprezentant al ministerului rus de externe a apreciat vineri că refuzul experţilor ONU de a colecta mostre din baza aeriană Shayrat este scandalos, transmite AFP. 

Patru experţi ai ONU au vizitat săptămâna aceasta baza de la Shayrat, de unde se pare că a fost lansat în aprilie un atac cu gaz neurotoxic sarin asupra oraşului Khan Shaykhun din provincia Idlib. Experţii au discutat cu personalul militar al bazei şi au verificat planurile de zbor, dar nu au luat mostre, iar “o anchetă serioasă este pur şi simplu imposibilă fără mostre”, a declarat diplomatul Mihail Ulianov, reponsabil cu neproliferare în ministerul de externe de la Moscova.


Atacul de la Khan Shaykhun s-a soldat cu 83 de morţi potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, sau cu cel puţin 87, dintre care 30 de copii, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului. Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit au pus folosirea sarinului pe seama forţelor regimului de la Damasc, condus de preşedintele Bashar al-Assad. Experţii ONU urmează să depună pe 26 octombrie un raport care ar putea confirma aceste acuzaţii.

Ulianov a susţinut că gazul neurotoxic de la Khan Shaykhun provenea dintr-un obuz aflat la sol, nu din muniţia folosită în atacul aerian. El a prezentat la ONU fotografii ale unor copii cu pupilele mărite, despre care a afirmat că au fost drogaţi şi manipulaţi.

Experţii ONU au refuzat orice comentariu. Mandatul lor în Siria expiră în noiembrie, iar Ulianov a arătat că Rusia, principalul aliat al Damascului, va aprecia după raport dacă se justifică prelungirea misiunii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.