Rusia acuză SUA de încălcarea unui tratat bilateral privind dezarmarea nucleară

Publicat:

Statele Unite continuă să-şi testeze sistemele de apărare antirachetă şi să producă rachete interzise de Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), care are ca scop limitarea armelor strategice, a declarat un oficial militar rus luni, citat de Xinhua.

Într-un interviu acordat ziarului armatei ruse Krasnaia Zvezda, şeful Centrului naţional rusesc pentru reducerea riscurilor nucleare, Serghei Râjkov, a declarat că Washingtonul continuă să producă o serie de rachete ţintă, care imită un spectru larg de rachete balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune, precum Hera, MRT, Aries, LV-2, Storm, Storm-2, MRBM etc, conform RIA Novosti.


“Caracteristicile tehnice şi tactice” ale acestor rachete, în special intervalul de zbor, relevă că ele fac parte din clasa rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune”, a specificat Râjkov.

Aceste rachete, conform oficialului rus, sunt de tip universal şi pe ele pot fi instalate diferite focoase, ceea ce le transformă în rachete balistice de luptă.

Dezvoltarea şi testarea unor astfel de rachete reprezintă un precedent pentru eludarea Tratatului INF, dat fiind faptul că aceste rachete pot să transporte o încărcătură pe distanţe care intră sub incidenţa tratatului, a afirmat Râjkov.

Tratatul INF, semnat de către fosta Uniune Sovietică şi Statele Unite în 1987, prevede interzicerea dezvoltării, desfăşurării şi testării rachetelor balistice – cu lansare de la sol – sau de croazieră, cu o rază între 483 km şi 5.472 km. Moscova şi Washingtonul se acuză repetat în mod reciproc de încălcarea Tratatului INF.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum planificăm rotația legumelor și ce îngrășăminte verzi semănăm

Cum planificăm rotația legumelor și ce îngrășăminte verzi semănăm Rotația culturilor este o măsură simplă care implică evitarea plantării aceleiași culturi în același sol timp...

Liderii lumii îşi reiterează ‘oroarea’ la un an de la atacul Hamas în sudul Israelului, iar unii acuză Israelul

Liderii lumii îşi reiterează 'oroarea' la un an de la atacul Hamas în sudul Israelului, iar unii acuză Israelul Liderii occidentali îşi reiterează atât ”oroarea”...

Prorușii din R.Moldova s-au înghesuit să-l felicite pe Putin cu ocazia zilei sale de naștere

Prorușii din R.Moldova s-au înghesuit să-l felicite pe Putin cu ocazia zilei sale de naștere Socialistul Igor Dodon, oligarhul fugar Ilan Șor și bașcana Găgăuziei,...

Slusari cere publicarea numelui companiilor de la care Energocom a achiziționat gaze

Slusari cere publicarea numelui companiilor de la care Energocom a achiziționat gaze Alexandru Slusari, fost membru al Consiliului de Administrație al unei companii de stat,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.