Rusia afirmă că a capturat ‘peste 6.000’ de prizonieri de război ucraineni

Publicat:

Rusia a declarat joi că a capturat “peste 6.000” de prizonieri de război ucraineni, confirmând, de asemenea, că a predat miercuri 144 de luptători ucraineni în schimbul tot atâtor combatanţi ruşi şi separatişti pro-ruşi, relatează AFP, potrivit agerpres

“Numărul total de militari ucraineni capturaţi sau care s-au predat este de peste şase mii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Această informaţie nu a putut fi verificată imediat din surse independente.

Konaşenkov a confirmat, de asemenea, că Moscova şi Kievul au făcut un schimb de 144 de prizonieri miercuri, aşa cum a anunţat guvernul ucrainean. Acesta este cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul ofensivei ruse, la sfârşitul lunii februarie.

“Aproape toţi (combatanţi ruşi şi pro-ruşi) care au fost eliberaţi sunt răniţi sau sunt grav răniţi. Ei primesc deja îngrijirile medicale necesare”, a mai spus oficialul rus.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.