Rusia afirmă că a primit garanţiile dorite de la SUA; sancţiunile nu îi vor afecta cooperarea nucleară cu Iran

Publicat:

Rusia a dat asigurări marţi că a primit din partea Statelor Unite garanţii că sancţiunile care o vizează din cauza invadării Ucrainei nu îi vor afecta cooperarea cu Teheranul, o declaraţie ce pare să elimine un obstacol din calea relansării acordului din 2015 referitor la programul nuclear iranian, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Am obţinut garanţii scrise. Ele au fost incluse în acordurile de relansare a Planului comun de acţiune cuprinzător cu privire la programul nuclear iranian’, a declarat ministrul de externe Serghei Lavrov, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său iranian Hossein Amir-Abdollahian, aflat într-o vizită la Moscova.


Citește și : Negocierile dintre Rusia și Ucraina au reînceput

Potrivit lui Lavrov, viitoarea cooperare ruso-iraniană este asigurată, ‘în special în ce priveşte proiectul său fanion, centrala nucleară de la Bushehr’.

Moscova fusese acuzată că doreşte să deraieze negocierile privind salvarea acordului nuclear după ce pe 5 martie ceruse garanţii americane că viitoarea sa cooperare cu Iranul în domeniul nuclear civil nu va fi afectată de sancţiunile ce i-au fost impuse în urma invadării Ucrainei.

‘Americanii încearcă în fiecare zi să spună că noi frânăm acordul, dar este o minciună’, a declarat Lavrov, potrivit căruia ‘acordul nu este aprobat definitiv în mai multe capitale, dar capitala rusă, Moscova, nu este una dintre ele’.

Ministrul rus a mai spus că s-a intrat ‘în ultima linie dreaptă’, chiar dacă semnarea unui compromis păruse iminentă de mai multe ori în ultimele săptămâni.

Eforturi cruciale sunt în curs pentru salvarea acordului din 2015 semnat la Viena de Iran cu SUA, China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania.

El viza împiedicarea Teheranului să se doteze cu bomba atomică – o intenţie negată permanent de Republica islamică -, dându-i dreptul la un program nuclear civil.

Acordul a permis ridicarea unor sancţiuni economice internaţionale aplicate Teheranului, în schimbul unor limite stricte pentru programul său nuclear.

Citește și : Ruşii şi americanii îşi continuă colaborarea din spaţiu: ‘Lucrăm împreună!’

 

În mai 2018, în mandatul preşedintelui Donald Trump, SUA s-au retras însă din acord şi au restabilit măsuri punitive care sufocă economia Iranului. În replică, acesta a încălcat o serie de restricţii la activităţile sale nucleare.

După instalarea la Casa Albă, Joe Biden a dorit revenirea Statelor Unite în acordul de la Viena, dar negocierile indirecte au fost dificile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.