X

Rusia: Aleksei Navalnîi a fost reţinut la Moscova

Aleksei Navalnîi, principalul opozant rus faţă de regimul lui Vladimir Putin, a fost reţinut sâmbătă la Moscova, a anunţat pe Twitter purtătoarea lui de cuvânt, Kira Iarmiş, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Iarmiş a afirmat că Navalnîi a fost reţinut sâmbătă în faţa locuinţei sale din motive necunoscute.

Citește și : Afganistan: Cel puțin trei morți într-un atac sinucigaș comis în orașul Jalalabad

“Navalnîi a fost arestat acum două ore în faţa locuinţei sale. El se află acum la secţia de poliţie Danilovski (la Moscova). Ei nu au spus motivul pentru care l-au arestat. I-au luat telefonul”, a scris purtătoarea de cuvânt a opozantului rus la începutul după-amiezii.

Aleksei Navalnîi (42 de ani) şi-a intensificat în ultimele luni acţiunile menite să facă presiuni asupra Kremlinului, după ce a fost declarat ineligibil pentru alegerile prezidenţiale din 18 martie, câştigate fără nicio surpriză de Vladimir Putin. Aceste manifestaţii au atras în special numeroşi tineri, care distribuie intens pe reţelele sociale anchetele lui Navalnîi asupra corupţiei elitelor.

Citește și : Zece morţi şi cinci răniţi după explozia unui cazan cu abur într-o zonă rezidenţială din oraşul iranian Mashhad

Aceste anchete l-au costat pe Aleksei Navalnîi mai multe perioade de detenţie. În 14 iunie, el a fost eliberat după ce a ispăşit 30 de zile de detenţie pentru că a organizat o manifestaţie neautorizată.

Tags: Aleksei NavalnîiKira IarmişmoscovatwitterVladimir Putin
Categorii: Diaspora