Rusia amână o reuniune internațională privind Afganistanul

Publicat:

Rusia a anunţat luni amânarea unei reuniuni internaţionale asupra Afganistanului, pe care intenţiona să o găzduiască la Moscova în 4 septembrie şi la care i-a invitat să participe şi pe liderii talibanilor, informează AFP, potrivit agerpres.

Decizia de a amâna această reuniune a fost luată în urma unei convorbiri pe care şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a avut-o luni cu preşedintele afgan Ashraf Ghani, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe rus.


Citește și: Armata americană a investit un miliard de dolari în baza aeriană din Câmpia Turzii. Aici vor fi amplasate arme de ultimă generație

“Preşedintele afgan a susţinut în principiu ideea organizării unei reuniuni la Moscova, însă a propus amânarea ei din cauza necesităţii pentru partea afgană de a stabili o poziţie consolidată asupra acestei probleme”, explică ministerul.

Lavrov şi Ghani “s-au pus de acord să conlucreze împreună în vederea fixării unei noi date pentru reuniune prin canale diplomatice”, continuă comunicatul.

Rusia a anunţat săptămâna trecută că pregăteşte o reuniune internaţională asupra Afganistanului pentru 4 septembrie, precizând că i-a invitat la aceasta şi le liderii talibani, la o zi după anunţarea de către Ashraf Ghani a unui armistiţiu de trei luni. Un prim armistiţiu de câteva zile a fost decretat între guvernul afgan şi talibani în iunie, pentru sfârşitul Ramadanului.

Citește și: SUA: Atac armat la Jacksonville. Mai multe persoane au murit

În aprilie 2017, o conferinţă internaţională asupra Afganistanului a reunit în capitala rusă reprezentanţi afgani, indieni, iranieni, chinezi, pakistanezi şi pe cei a cinci foste republici sovietice din Asia Centrală. SUA au fost invitate, dar nu au participat. La finalul acelei conferinţe, Rusia şi aliaţii săi le-au cerut talibanilor să depună armele şi să negocieze direct cu guvernul afgan.

Rusia s-a declarat atunci gata să servească drept platformă pentru un asemenea dialog între părţile beligerante.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Postul vamal de tip debarcader Molovata și-a reluat activitatea

Postul vamal de tip debarcader  Molovata și-a reluat activitatea Postul vamal de tip debarcader “Molovata” și-a reluat activitatea în regim normal, anunță Serviciul Vamal. Citește și:...

Premieră. Ucrainenii au doborât o dronă a rușilor cu o grenadă lansată din altă dronă

Premieră. Ucrainenii au doborât o dronă a rușilor cu o grenadă lansată din altă dronă Soldații ucraineni au mai reușit o performanță remarcabilă pe front,...

Misteriosul incident pe care China a încercat în zadar să-l ascundă

Misteriosul incident pe care China a încercat în zadar să-l ascundă  "Wall Street Journal"  a dezvăluit informații care pun într-o postură dificilă marina chineză. China...

Mai mulți ucraineni au fost prinși la frontieră în Moldova. Au solicitat azil

Mai mulți ucraineni au fost prinși la frontieră în Moldova. Au solicitat azil În ultimele 48 de ore, șase cetățeni din Ucraina au fost depistați...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.