X

Rusia amână până la jumătatea anului 2023 lansarea unui modul selenar

Lansarea misiunii Luna 25, în cadrul căreia se va încerca plasarea unui modul rusesc pe solul selenar, a fost amânată cu încă un an, până la jumătatea anului 2023, a informat miercuri agenţia de ştiri Interfax, citând agenţia spaţială rusă, Roskosmos, relatează DPA, potrivit agerpres

Cea mai mare problemă ce afectează orarul pregătirii lansării a constat în faptul că instrumentele de măsurare a vitezei şi distanţei conform principiului Doppler nu au îndeplinit cerinţele tehnice, a indicat Roskosmos.

Citește și :  Rusia extinde sancţiunile împotriva responsabililor militari din UE; Putin nu vrea un răspuns simetric la limitarea vizelor

O lansare în 2022 nu mai este, aşadar, posibilă din motive de siguranţă, a precizat agenţia. Prin urmare, lansarea ar putea avea loc între iunie şi octombrie anul viitor.

Planurile iniţiale pentru aselenizarea unui modul rusesc datează din 2012.

Luna 25 face parte dintr-un program rusesc pentru construcţia unei staţii spaţiale pe orbita Lunii până în 2040.

Citește și :  Comisia Europeană propune PLAFONAREA preţului la gazele naturale ruseşti

Tags: DopplerLuna-25Roskosmos
Categorii: Diaspora