X

Rusia AMENDEAZĂ Twitter pentru o postare pro-Navalnîi

Un tribunal rus a condamnat vineri reţeaua de social media Twitter la o amendă de 3,2 milioane de ruble (42.011 dolari) din cauza nerespectării cererii autorităţilor ruse de a şterge un conţinut pe care puterea de la Moscova l-a considerat drept interzis, de fapt o postare despre acţiunile de protest din ianuarie în sprijinul opozantului Aleksei Navalnîi, relatează Reuters şi portalul independent rusesc Zona.media., potrivit agerpres.

Încarcerarea opozantului rus Aleksei Navalnîi, cea mai critică voce a opoziţiei ruse la adresa Kremlinului, la sosirea sa la 17 ianuarie în Rusia din Germania, unde primise îngrijiri după ce fusese otrăvit în august cu agent neurotoxic de tipul Noviciok, de uz militar, a declanşat proteste în masă de o amploare nemaivăzută din 2011. Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă în peste 100 de oraşe din Federaţia Rusă în cadrul unor manifestaţii dispersate cu brutalitate de puterea rusă, pe motiv că nu fuseseră autorizate.

Vezi şi:Tren de pasageri DERAIAT în TUNEL! Sunt zeci de morţi şi răniţi! – VIDEO – Black News

Numărul mare de tineri, studenţi şi liceeni, care au participat la aceste proteste, mobilizându-se pe reţelele de social media, unde au postat mesaje critice la adresa puterii ruse, a suscitat nemulţumirea Kremlinului, în contextul apropiatelor alegeri pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) preconizate să aibă loc în septembrie.

Imediat, Rosmkonadzor, autoritatea rusă de reglementare în comunicaţii, a trecută la ameninţări împotriva giganţilor internetului, printre care şi Twitter.

Citeşte şi:Agenţia Medicamentului din Franţa RESPINGE Ivermectina pentru tratarea COVID-19 – Black News

Moscova a declarat luna trecută că a încetinit viteza Twitter (cu sediul în SUA) pe teritoriul Rusiei, iar la 16 martie a ameninţat că va interzice pur şi simplu platforma în Federaţia Rusă dacă în decurs de o lună nu va elimina conţinuturi despre care a spus că promovează pornografia infantilă şi abuzul de droguri.

Deocamdată nu există o reacţie a Twitter la această nouă amendă în Rusia, a treia începând din ianuarie. Anterior, platforma de social media îşi exprimase îngrijorarea în legătură cu impactul acestor acţiuni represive asupra liberei exprimări şi a negat că ar permite utilizarea sa pentru promovarea unui comportament ilegal, aşa cum susţin autorităţile ruse.

Tags: Aleksei NavalnîiDuma de Statkremlinmoscovaprotesterusiatwitter
Categorii: Știrile zilei