Rusia ameninţă că strânge robinetul la gaze dacă Germania nu deschide Nord Stream 2

Publicat:

Ambasadorul Rusiei în Germania, Serghei Neceaev, îndeamnă la o decizie rapidă privind începerea livrărilor de gaze prin intermediul controversatei conducte Nord Stream 2, relatează marţi DPA, potrivit agerpres.

“Nu cred că cineva are nevoie de o întârziere artificială a punerii în funcţiune a conductei”, a declarat el într-un interviu acordat agenţiei germane de presă.


Citeşte şi: Talibanii avertizează că nu mai vor niciun amestec străin în Afganistan – Black News

Rusia este gata să livreze imediat gaz Germaniei prin cele două conducte pe sub Marea Baltică, a spus el. El a adăugat că se aşteaptă ca noul guvern federal să trateze proiectul “pragmatic şi în beneficiul consumatorilor”.

Comentând opoziţia faţă de proiect a Verzilor – al doilea partid ca mărime în noul guvern de coaliţie al Germaniei – ambasadorul a spus: “Am auzit de la noul guvern federal că este un proiect din sectorul privat ce nu ar trebui să fie legat de politică”.

Aceasta a fost o linie consecventă din partea guvernului precedent, precum şi a noului cancelar Olaf Scholz, care a descris procesul de aprobare a punerii în funcţiune a gazoductului ca “non-politic”.

Citeşte şi: Poşta din St. Nikolaus a răspuns unui număr record de scrisori trimise lui Moş Crăciun – Black News

Conductele dintre Rusia şi Germania sunt gata, dar încă au nevoie de permisiunea de funcţionare din partea Agenţiei Federale a Reţelelor.

“Deciziile în acest sens nu vor fi luate în prima jumătate a anului”, a declarat recent preşedintele acesteia, Jochen Homann.

După decizia agenţiei, Comisia UE va efectua şi ea propria analiză a proiectului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.