Rusia ameninţă că va da în judecată Occidentul

Publicat:

Rusia va demara o acţiune în justiţie, dacă va fi declarată în incapacitate de plată (default) de către Occident, a declarat ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, într-un interviu publicat luni în cotidianul Izvestia, la câteva zile după ce aceasta a fost retrogradată în categoria “default selectiv” de către o mare agenţie de rating, transmite AFP, potrivit agerpres.

O ţară este considerată în incapacitate de plată când nu mai poate să îşi onoreze angajamentele faţă de creditori.


Citeşte şi: Kaczynski acuză Rusia pentru tragedia aviatică de la Smolensk – Black News

“Desigur că ne vom adresa justiţiei, pentru că am luat toate măsurile necesare pentru a ne asigura că investitorii îşi primesc plăţile”, a spus Anton Siluanov. “Vom prezenta tribunalului facturile, care confirmă eforturile noastre pentru a plăti, atât în valută, cât şi în ruble. Vom fi nevoiţi să ne susţinem în mod activ poziţia, în pofida tuturor dificultăţilor”, a mai spus Siluanov, fără a preciza însă care este instanţa juridică spre care Rusia se va îndrepta.

Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat sâmbătă ratingul de ţară al Rusiei pentru datoriile în valută până la “SD”(default selectiv), cu doar o treaptă deasupra nivelului “D” (default-incapacitate de plată), după ce săptămâna trecută Moscova a rambursat cu ruble o datorie în dolari.

“Rusia încearcă cu bună credinţă să îşi plătească creditorii externi, transferând sumele corespunzătoare în valută pentru a ne plăti datoriile. Cu toate acestea, politica deliberată a ţărilor occidentale este că creeze, în mod artificial, o incapacitate de plată prin toate mijloacele”, a adăugat Anton Siluanov.

Ministrul Finanţelor a precizat că, în acest moment, datoria externă a Rusiei reprezintă undeva între 4.500 şi 4.700 de miliarde de ruble (aproximativ 52 de miliarde de euro la cursul de schimb actual), adică 20% din datoria publică totală.

La fel ca toate statele, Rusia împrumută bani de pe urma emisiunilor de obligaţiuni, frecvent în dolari, şi trebuie să plătească în mod regulat dobânzile şi să ramburseze capitalul. Însă, luni, Anton Siluanov a spus că Rusia nu va mai mai organiza licitaţii pentru emiterea de obligaţiuni pentru restul acestui an, din cauza dobânzilor prohibitive.

Citeşte şi: Emmanuel Macron este favorit în turul al doilea al prezidenţialelor din Franţa – Black News

“Nu avem de gând să mergem pe piaţa locală sau pe pieţele externe în acest an. Nu are sens, deoarece costurile cu împrumuturile ar fi astronomice”, a spus Anton Siluanov, pentru Izvestia.

Datele oficiale arată că în acest an Rusia a vândut obligaţiuni în ruble (denumite OFZ) în valoare de 128 miliarde de ruble (1,5 miliarde de dolari). Programul iniţial de emisiuni al Ministerului de Finanţe de la Moscova viza emiterea unor obligaţiuni în valoare de 700 de miliarde de ruble numai în primul trimestru.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului Mii de persoane au protestat sâmbătă, la Barcelona, împotriva supraturismului din capitala Cataloniei unde ajung anual milioane de vizitatori, o...

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă Şapte copii se numără printre cele 49 de...

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda Sportivul Ivan Corșunov a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.