Rusia ameninţă că va închide ambasada de la Sofia dacă Bulgaria nu revine asupra deciziei de a expulza 70 de diplomaţi ruşi

Publicat:

Premierul bulgar Kiril Petkov – rămas interimar, după ce a fost demis prin moţiune de cenzură – a cerut joi Rusiei să-şi retragă ”ultimatumul diplomatic” prin care a ameninţat cu închiderea ambasadei sale de la Sofia dacă guvernul bulgar nu revine asupra deciziei de a expulza 70 de diplomaţi ruşi, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Guvernul de la Sofia a anunţat marţi expulzarea a 70 de diplomaţi ruşi, invocând faptul că aceştia ar lucra pentru serviciile secrete ruse. Decizia a amplificat tensiunile dintre Rusia şi Bulgaria, ţări cu relaţii tradiţional bune, dar care s-au degradat după ce premierul Kiril Petkov, un proeuropean care a studiat în SUA, la Harvard, a susţinut ferm Ucraina în urma agresiunii ruse.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Potrivit MAE rus, decizia expulzării celor 70 de diplomaţi a fost luată de guvernul bulgar ”la cererea unor forţe externe”.

Petkov a fost demis săptămâna trecută prin moţiune de cenzură, iar preşedintele Rumen Radev ar urma să-i încredinţeze încă o dată mandatul de a forma guvernul, înaintea convocării din nou a anticipatelor. Dar socialiştii bulgari, care au făcut parte din coaliţia lui Petkov, l-au acuzat pe acesta că a luat singur decizia de a expulza diplomaţii ruşi, pe care ei o consideră nejustificată, şi au anunţat că din acest motiv nu vor susţine un nou guvern condus de actualul premier.

În acest timp, ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a remis joi către MAE bulgar o notă diplomatică în care cere ca până vineri la prânz Bulgaria să revină asupra expulzării diplomaţilor ruşi. În caz contrar, a mai transmis Mitrofanova, conform MAE bulgar, ea va cere Moscovei să ia în calcul închiderea completă a ambasadei ruse de la Sofia.

Eleonora Mitrofanova nu a făcut nicio declaraţie publică despre această notă diplomatică, dar a calificat expulzarea diplomaţilor ruşi drept un ”pas ostil fără precedent”.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

În ce-l priveşte, premierul Kiril Petkov a cerut joi Rusiei să-şi retragă această notă şi să menţină deschise canalele diplomatice între Bulgaria şi Rusia ”în spiritul relaţiilor trecute şi viitoare” dintre cele două ţări. El a subliniat că, chiar şi după plecarea celor 70 de diplomaţi ruşi, ambasada rusă la Sofia va rămâne cu un număr suficient de diplomaţi, de 43, faţă de cei 12 diplomaţi ai ambasadei bulgare la Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.