Rusia amnistiază şi eliberează un prim grup de deţinuţi care au luptat în Ucraina

Publicat:

Un prim grup de deţinuţi ruşi au fost amnistiaţi şi eliberaţi pentru că au acceptat să lupte în Ucraina, a anunţat joi patronul grupului paramilitar Wagner, membri ai căruia sunt prezenţi pe front de partea forţelor ruse, transmite AFP, potrivit agerpres.

Evgheni Prigojin, om de afaceri apropiat de preşedintele rus Vladimir Putin, a apărut într-un video în compania a doi oameni cu feţele blurate.


Vezi şi: Biden consideră drept ‘penibilă’ debandada din rândul republicanilor din Congres – VIDEO – Black News

”Aţi lucrat până la capătul contractului vostru. Aţi lucrat în mod onorabil, cu demnitate”, a declarat el în acest video difuzat de agenţia de presă rusă RIA Novosti.

El a făcut un apel către societatea rusă să-i ”trateze cu cel mai mare respect” pe aceşti bărbaţi care au luptat timp de şase luni în schimbul eliberării lor.

Combatanţi din grupul Wagner se află în prima linie mai ales în bătălia pentru Bahmut, oraş pe care forţele ruse încearcă fără succes să-l cucerească din vara anului trecut.

În ultimele luni, grupul Wagner este suspectat că a recrutat masiv bărbaţi deţinuţi în închisorile din Rusia şi i-a trimis apoi să lupte în prima linie în Ucraina cu promisiunea unei reduceri a pedepsei.

Din 2014, acest grup este acuzat că serveşte din umbră interesele regimului preşedintelui rus Vladimir Putin şi că a comis abuzuri în numeroase zone de conflict, în special în Siria şi în mai multe ţări africane.

Citeşte şi: 8 persoane, printre care 5 copii, găsite împușcate mortal într-o casă din SUA – Black News

Evgheni Prigojin, în vârstă de 61 de ani, a recunoscut în septembrie că a fondat această organizaţie după ani de negare şi operează acum în Rusia la vedere, semn evident al unei creşteri a influenţei sale.

Rusia a lansat în 24 februarie o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Amenințare în Marea Neagră: Rusia trimite nave de război cu rachete Kalibr

Amenințare în Marea Neagră: Rusia trimite nave de război cu rachete Kalibr Marina rusă a desfășurat trei nave de război în Marea Neagră, dintre care...

Cel puţin şase morţi într-un dublu atac rus la un spital în regiunea Sumî

Cel puţin şase morţi într-un dublu atac rus la un spital în regiunea Sumî Cel puţin şase persoane au fost ucise într-un dublu atac rus...

Trump, după întâlnirea cu Zelenski, promite că va ‘rezolva rapid’ războiul din Ucraina

Trump, după întâlnirea cu Zelenski, promite că va 'rezolva rapid' războiul din Ucraina Donald Trump a promis că va pune capăt rapid războiului din Ucraina...

VIDEO – Dronele folosite de Rusia, tot mai periculoase. Au sisteme de comunicații prin satelit Starlink

VIDEO - Dronele folosite de Rusia, tot mai periculoase. Au sisteme de comunicații prin satelit Starlink Forțele de apărare ucrainene au doborât o dronă Shahed-136...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.