X

Rusia anunţă că atacul său asupra Odesei, în timpul vizitei premierului grec, a lovit o bază navală de drone

Rusia anunţă că atacul său asupra Odesei, în timpul vizitei premierului grec, a lovit o bază navală de drone

Rusia a revendicat responsabilitatea pentru un atac cu rachete lansat miercuri asupra oraşului portuar ucrainean Odesa, în timpul unei vizite a preşedintelui Volodimir Zelenski şi a premierului grec Kyriakos Mitsotakis, afirmând că a lovit o bază de drone, relatează Le Monde.

Atacul a lovit un “hangar într-o zonă portuară comercială din Odesa, în care dronele navale erau pregătite pentru luptă de către forţele armate ucrainene”, a precizat Ministerul rus al Apărării pe reţelele sociale, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: SIS trimite o nouă tranșă de dosare la Arhive

Volodimir Zelenski a declarat că au existat victime în urma atacului, morţi şi răniţi.

Marina ucraineană a declarat pentru Agenţia France-Presse că cinci persoane au fost ucise în atacul rusesc.

“Acesta este, cred, cel mai dur memento că aici se desfăşoară un adevărat război”, a declarat premierul elen Kyriakis Mitsotakis, îndemnând alţi lideri ai Uniunii Europene să viziteze Ucraina pentru a aprecia pe deplin impactul războiului asupra civililor.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat cu fermitate “atacul josnic asupra Odesei” în timpul vizitei liderilor ucrainean şi grec. “Nimeni nu se lasă intimidat de această nouă tentativă de terorism – cu siguranţă nu cei doi lideri de pe teren şi nici curajosul popor ucrainean. Mai mult ca niciodată, suntem alături de Ucraina”, a scris ea.

Citeşte şi: Serebrian îi ironizează pe separatişti: Putin s-ar putea să „scape o lacrimă” pentru Transnistria – Stiripesurse.md

La rândul său, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a transmis: “Atacul (…) este un nou semn al tacticilor laşe ale Rusiei în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei. Este reprobabil şi nici măcar nu respectă regulile Kremlinului”.

Tags: Kyriakos MitsotakisOdesarusiaVolodimir Zelenski
Externe