X

Rusia avertizează că actualul conflict din estul Ucrainei ar putea escalada

Rusia a avertizat luni că actualul conflict din estul Ucrainei ar putea escalada, după cazul recent al uciderii unui copil în această zonă, transmit Reuters şi dpa, potrivit agerpres

”Toată acestea sunt consecinţa amară a situaţiei nesoluţionate şi o urmare a tensiunii sporite pe linia de demarcaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Interfax.

Citește și : Preşedinta Slovaciei RECUNOAŞTE meritele ostaşilor români pentru eliberarea Bratislavei

El a adăugat că fiecare deces reprezintă o tragedie, în special când victimele sunt copii.

Separatiştii pro-ruşi din regiunea Doneţk au acuzat sâmbătă forţele guvernamentale ucrainene de uciderea unui băiat în vârstă de 5 ani. O încărcătură explozivă a fost plasată de o dronă, omorând copilul şi rănind-o grav pe bunica acestuia. Totuşi, media locale au relatat că băiatul a murit din cauza exploziei unei mine terestre.

Săptămâna trecută, comandantul suprem al forţelor ucrainene, Ruslan Komceak, declarase în parlamentul de la Kiev că Rusia masează trupe de-a lungul frontierei sale cu Ucraina.

Citește și : Viktor Orban pune pumnul în gura presei maghiare

”Armata rusă se deplasează pe teritoriul rus în direcţiile în care consideră că este potrivit”, a reacţionat Kremlinul.

Conflictul din estul Ucrainei s-a soldat cu peste 13.000 de morţi începând din 2014, potrivit ONU.

 

Tags: Dmitri PeskovkievkremlinrusiaRuslan Komceak
Categorii: Diaspora