X

Rusia avertizează SUA să nu intervină militar în Venezuela

Administrația de la Moscova a avertizat Statele Unite să nu intervină militar în Venezuela, deoarece ar fi „o mișcare catastrofică”, a declarat joi Sergei Ryabkov, adjunct al ministrului de Externe din Rusia, citat de agenția de presă Interfax, potrivit mediafax.

Juan Gauido, liderul opoziției din Venezuela, s-a autoproclamat președinte interimar miercuri, obținând susținerea Statelor Unite și a mai multor state din America Latină. Președintele Nicolas Maduro, care ar fi preluat al doilea mandat în urma unor alegeri frauduloase, a rupt miercuri seară relațiile cu Statele Unite.

Citește și: Atac armat în SUA! Cel puțin cinci oameni au fost omorâți – FOTO

Sergei Ryabkov a anunțat joi că Rusia va susține Venezuela, îi va proteja suveranitatea și nu va lăsa pe nimeni să intervină în afacerile sale interne.

„Avertizăm împotriva unei intervenții militare. Considerăm că ar fi un scenariu catastrofic, care ar clătina fundația modelului de dezvoltare pe care îl vedem acum în America Latină”, a declarat Ryabkov.

De asemenea, adjunctul ministrului de Externe rus a transmis că Rusia susține Guvernul lui Maduro: „Venezuela este prietenul și partenerul nostru strategic”.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis miercuri să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Maduro a anunțat ruperea relațiilor diplomatice și a oferit personalului american 72 de ore de a părăsi Venezuela.

Citește și:  Cel puţin 16 oameni au murit în protestele din Venezuela – VIDEO

Tags: Juan GauidomoscovaNicolas MadurorusiaSergei RyabkovStatele UniteVenezuela
Categorii: Știrile zilei