X

Rusia BLOCHEAZĂ reînnoirea misiunii politice a ONU în Libia

Rusia, ameninţând ca îşi va folosi dreptul de veto, a provocat un blocaj în Consiliul de Securitate cu privire la reînnoirea pentru un an a misiunii politice a ONU în Libia, au făcut cunoscut marţi surse diplomatice, notează AFP, potrivit agerpres.

Limbajul prevăzut în proiectul de rezoluţie redactat de Marea Britanie, referitor la retragerea trupelor străine şi mercenarilor din Libia, precum şi rolul emisarului ONU, nu a convenit Moscovei, au precizat sursele.

Citeşte şi: Tot mai mulţi canadieni votează anticipat – Black News

Mandatul misiunii ONU expiră miercuri seară şi Consiliul de Securitate a prevăzut să voteze în cursul dimineţii o simplă “prelungire tehnică” până la sfârşitul lunii pentru “a rezolva problemele” până atunci, a precizat un diplomat sub protecţia anonimatului.

La solicitarea AFP, misiunea diplomatică rusă la ONU a refuzat orice comentariu, explicând că au loc în continuare negocieri.

În cursul ultimei dezbateri a Consiliului de Securitate asupra Libiei, Rusia a insistat ca orice retragere a trupelor străine să se efectueze într-un mod echilibrat, astfel încât să nu compromită echilibrul forţelor din Libia.

Rusia oferă de mult timp un sprijin militar mareşalului Khalifa Haftar, un om forte din estul Libiei, în timp ce Turcia a desfăşurat trupe în ţară în sprijinul guvernului stabilit la Tripoli.

Într-un raport recent, ONU a recomandat să se abroge conducerea bicefală impusă în 2020 de Statele Unite împotriva avizului celorlalţi 14 membri ai Consiliului de Securitate. Această conducere este formată dintr-un emisar la Geneva (slovacul Jan Kubis) şi un coordonator cu sediul în capitala libiană (zimbabweanul Raisedon Zenenga).

Citeşte şi: Prelaţii din Georgia, SPIONAŢI de serviciile de informaţii ale acestei ţări – Black News

ONU recomandă un singur emisar stabilit la Tripoli, aşa cum se întâmpla în trecut.

Libia încearcă să întoarcă pagina deceniului de violenţe de după căderea regimului Muammar Gaddafi, în 2011. Luptele au încetat în vara anului 2020 şi s-a semnat un armistiţiu, dar diviziunile au reapărut rapid, făcând tot mai ipotetice alegerile programate pentru 24 decembrie. 

Tags: Consiliul de Securitate al ONUgenevaJan KubisKhalifa Haftarlibiamarea britaniemercenarimoscovaMuammar GaddafiONURaisedon Zenengarusiatripoli
Categorii: Știrile zilei