Rusia bombardează din nou Zaporojie şi Harkovul

Publicat:

Trupele ruse au lansat noi atacuri asupra oraşului Harkov, în nord-estul ţării, al doilea ca mărime din Ucraina, care s-au soldat cu cel puţin şase răniţi, şi în Zaporojie(sud), unde se află cea mai mare centrală nucleară, aflată sub controlul Moscovei, relatează EFE, potrivit agerpres.

Oleg Sinegubov, şeful administraţiei regionale din Harkov, a anunţat vineri pe contul său Telegram că autorităţile îi îndeamnă pe cetăţenii oraşului, aproape de linia frontului şi unul dintre cele mai grav afectate de bombardamentele ruseşti de la începutul războiului, să rămână în adăposturi.


Citeşte şi: Ambasadorul Italiei critică coperta revistei The Economist pentru folosirea ‘celor mai vechi stereotipuri’ – Black News

“Locuitori ai Harkovului, rămâneţi în adăposturi! Ocupanţii ruşi atacă centrul regional”, a transmis Sinegubov.

La rândul său, primarul din Harkov, Igor Terehov, a indicat pe contul său de socializare că mai multe explozii s-au auzit în oraş, vorbind despre un atac aerian.

Atacuri aeriene ruseşti au avut loc vineri dimineaţă şi în alte zone ale regiunii Harkov, precum şi în alte zone din Ucraina.

“Lovituri asupra unei întreprinderi din Harkov. Conform informaţiilor preliminare, au fost lovite o clădire administrativă şi o unitate de producţie. Există distrugeri”, a indicat primarul în postarea sa pe Telegram.

În urma atacurilor ruseşti de dimineaţă, cinci persoane au fost rănite, a indicat şeful administraţiei militare regionale, Oleg Sinegubov, dar alte surse consemnează şase răniţi.

Separat, Oleg Staruh, şeful administraţiei regionale ucrainene din Zaporojie (sud), a anunţat pe contul său de Telegram că şi oraşul Zaporojie – centrul administrativ al regiunii omonime – a fost ţinta “atacurilor invadatorilor ruşi” vineri dimineaţă.

Aceste atacuri au fost efectuate cu rachete S-300, provocând rănirea a trei persoane şi avarierea unei clădiri rezidenţiale, a unei şcoli şi a unor infrastructuri critice, a precizat Staruh.

Citeşte şi: Pentagonul facilitează accesul femeilor din armată la avort – Black News

În această clădire de locuit cu mai multe etaje, sistemul de gaz a fost avariat, a izbucnit un incendiu, iar o parte din structură a fost distrusă, a indicat acesta, adăugând că şi şcoala a fost avariată.

Potrivit lui Staruh, este posibil să existe fragmente de rachete în oraş ca urmare a atacului rusesc. “Nu atingeţi, nu va apropiaţi, nu faceţi fotografii. Aceste elemente de muniţie sunt explozive”, a avertizat el. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Drone ucrainene au incendiat două depozite de combustibil din sudul Rusiei

Drone ucrainene au incendiat două depozite de combustibil din sudul Rusiei Drone ucrainene au atacat şi au incendiat două depozite de combustibil în noaptea de...

Doi ucraineni care au trecut granița ilegal în România au fost prinși de jandarmi în Maramureș

Doi ucraineni care au trecut granița ilegal în România au fost prinși de jandarmi în Maramureș Doi ucrainieni care au trecut ilegal frontiera de stat...

VIDEO – Putin face dezvăluiri în premieră: De ce nu a mai cucerit Kievul în 3 zile

VIDEO - Putin face dezvăluiri în premieră: De ce nu a mai cucerit Kievul în 3 zile Președintele rus Vladimir Putin a declarat că trupele...

Ucraina a devenit un sac fără fund. Banii merg aproape în totalitate spre armată și tot nu ajung. Se pregătesc creșteri de taxe și...

Ucraina a devenit un sac fără fund. Banii merg aproape în totalitate spre armată și tot nu ajung. Se pregătesc creșteri de taxe și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.