X

Rusia cere OSCE ‘să dea o apreciere’ legii care restricţionează difuzarea canalelor tv ruseşti în Republica Moldova

Reprezentantul permanent al Rusiei la OSCE, Aleksandr Lukaşevici, a cerut Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa ‘să dea o apreciere’ legii de modificare a Codului audiovizualului (legea anti-propagandă) în Republica Moldova – care restricţionează difuzarea canalelor tv ruseşti – adoptată recent de parlamentul de la Chişinău şi pe care Moscova o consideră ca fiind discriminatorie la adresa mass-media ruse în Republica Moldova, relatează miercuri agenţia de presă Infotag.

Lukaşevici afirmă într-o postare pe Facebook că ‘forţele rusofobe din parlamentul Republicii Moldova şi-au impus încă o dată voinţa asupra populaţiei, încălcând dreptul fundamental la acces liber la informaţie’, conform agerpres.

‘Acest act de discriminare deschisă a mass-media ruseşti este unul consecvent şi este un nou atac antirusesc al majorităţii parlamentare de la guvernarea Moldovei’, susţine diplomatul rus, în condiţiile în care în Rusia presa liberă aproape că nu există, orice opinie alternativă este înăbuşită, conform observatorilor independenţi.

Citește și : OIAC va studia toate ”alegaţiile credibile” privind utilizarea de arme chimice în Siria

Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului rus) a adoptat la 24 ianuarie o declaraţie privind aşa-numita discriminare a mass-mediei ruse în Republica Moldova. În aceeaşi zi, un grup de deputaţi moldoveni a înregistrat în parlamentul de la Chişinău un proiect de Declaraţie prin care condamnă atacurile Federaţiei Ruse asupra securităţii informaţionale a republicii şi amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova, aminteşte Radio Chişinău.

Legislativul moldovean a adoptat în decembrie o lege de modificare a Codului Audiovizualului, numită ‘legea anti-propagandă’, care interzice indirect retransmisiunea pe teritoriul Republicii Moldova a ştirilor şi emisiunilor cu caracter politico-militar din ţările care nu au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră. Rusia nu a ratificat această Convenţie şi este vizată de noile prevederi care vor intra în vigoare la 11 februarie 2018.

Tags: Aleksandr Lukaşevicichisinaueuropafacebookmass-mediamoscovaOSCErepublica moldova
Categorii: Diaspora