X

Rusia cere Poloniei să-i plătească 750 de miliarde de dolari şi ‘să înapoieze teritoriile primite după al doilea război mondial’

Preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin, a atacat Polonia, care nu există, după părerea lui, decât datorită Rusiei.

 

Viaceslav Volodin, preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului rus (Duma), a cerut Poloniei compensaţii pentru “investiţiile” pe care Uniunea Sovietică le-a făcut în ţară după cel de-al doilea război mondial, relatează Reuters, scrie LA LIBRE BELGIQUE, potrivit RADOR.

Potrivit lui Volodin, Polonia nu există ca stat decât “datorită Rusiei”. El a estimat, într-un discurs, că Polonia “trebuie pedepsită pentru că a trădat amintirea istorică a eliberării de Germania nazistă de către Uniunea Sovietică, comentând o serie de acte ostile faţă de Moscova.

Citeşte şi: Un magnat român având legături cu plăți către familia Biden este totodată și proprietarul terenului pe care se află ambasada SUA la București – Black News

Şeful Dumei a mers şi mai departe, cerând Poloniei “să dea înapoi” teritoriile pe care le-a “primit” după al doilea război mondial. Dar el a estimat şi că Rusia ar merita o compensaţie financiară în schimbul “investiţiilor sovietice” realizate pentru reconstrucţia Poloniei după război. Potrivit lui, polonezii ar trebuie să plătească 750 de miliarde de dolari Rusiei, ca recunoaştere.

Citeşte şi: Livrarea avioanelor de vânătoare F-16 către Ucraina: în ciuda acordului cu SUA, mai este un drum lung de parcurs – Black News

De la începutul războiului din Ucraina, Polonia s-a poziţionat alături de Kiev. Pentru Mosocva, este o trădare şi drept urmare relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat.

Tags: al Doilea Război MondialDuma de StatPoloniarusiaViaceslav Volodin
Categorii: Diaspora