Rusia. Ceremonii modeste cu ocazia centenarului Revoluţiei din Octombrie – FOTO/VIDEO

Publicat:

Rusia marchează marţi fără strălucire cei 100 de ani de la Revoluţia bolşevică din Octombrie, seism politic major al secolului al XX-lea, Kremlinul temându-se de glorificarea schimbării regimului prin forţă, comentează AFP, potrivit agerpres.

Dacă aniversarea Revoluţiei era celebrată cu mare pompă în perioada sovietică, cu o mare defilare în Piaţa Roşie în fiecare 7 noiembrie, în prezent în programul oficial sunt prevăzute expoziţii foarte modeste şi colocvii la nivel de specialişti.


O defilare a avut totuşi loc marţi în Piaţa Roşie, dar a fost doar o reconstituire în uniforme de epocă a paradei din 1941 în cursul bătăliei pentru Moscova, în plin al Doilea Război Mondial, când soldaţii au plecat din Piaţa Roşie direct pe front.

Iar rarele manifestări dedicate marelui public reprezintă pentru autorităţi ocazia de a pune accentul pe importanţa unităţii naţionale şi a reconcilierii, evitând să evoce subiectele sensibile.

Preşedintele Vladimir Putin va trata această dată ca pe oricare altă zi de lucru, a indicat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov.

Partidul Comunist, care rămâne cel mai mare partid de opoziţie în parlamentul rus, a programat o adunare în apropierea unei statui a lui Karl Marx, nu departe de Kremlin. Acest eveniment nu ar urma să reunească mai mult de 5.000 de participanţi.

Mişcarea stângii naţionaliste O altă Rusie, condusă de scriitorul Eduard Limonov, a prevăzut de asemenea o manifestaţie la Moscova, autorizată de municipalitate. Circa 20 dintre susţinătorii săi au fost arestaţi luni la Sankt-Petersburg.

Foarte puţine ziare ruseşti au ales marţi să deschidă prima pagină cu informaţii despre aniversarea Revoluţiei, mulţumindu-se să amintească de eveniment sau publicând comentarii ale istoricilor. “Marea sărbătoare sau marea tragedie?”, scrie pe prima pagină tabloidul popular Komsomolskaia Pravda.

Vladimir Putin a evitat cu grijă până în prezent cea mai mare parte a evenimentelor organizate pentru centenar, inclusiv un spectacol de sunet şi lumină în 3D, proiectat în weekend pe faţada Palatului de Iarnă în oraşul său natal, Sankt-Petersburg.

Unul dintre singurele evenimente legate de ceremoniile la care Putin a participat a fost inaugurarea unei noi biserici la Moscova, pe care el calificat-o “profund simbolică”, întrucât sosirea la putere a comuniştilor în 1917 a dus la persecutarea clerului şi a credincioşilor.

La sfârşitul lunii octombrie, Putin a mai inaugurat un monument, în semn de omagiu pentru victimele represiunilor politice, asigurând astfel că vrea “să tragă o linie” peste divizările din trecut.

Revoluţia este o “parte integrantă şi complexă a istoriei noastre”, care trebuie “să fie tratată obiectiv şi cu respect”, a declarat în noiembrie Putin, care s-a străduit, de la sosirea sa la putere, să reconcilieze societatea şi memoria naţională.

Nu se pune problema pentru el să tranşeze între Rusia ţaristă, căreia îi laudă stabilitatea şi valorile tradiţionale, şi Rusia sovietică, al cărei produs pur este el, notează AFP.

Comitetul creat pentru centenarul Revoluţiei din Octombrie reflectă prudenţa lui Vladimir Putin în domeniu. Din el fac parte personalităţi independente şi critici ai puterii, miniştri şi responsabili ai Bisericii Ortodoxe, dar niciun membru al Partidului Comunist actual sau monarhişti.

Pentru Kremlin, manifestările dedicate Revoluţiei trebuie să servească “la tragerea de învăţăminte” din trecut. Şi aceste “învăţăminte” sunt clare: respingerea oricărei veleităţi de contestare a puterii în stradă, mai ales cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale din martie 2018 la care nimeni nu se îndoieşte că Putin se va prezenta pentru un al patrulea mandat.

Cea mai mică formă de contestare este imediat diabolizată de putere, care vede în orice protest social sau politic opera unor forţe “antipatriotice” mai mult sau mai puţin legate de străinătate.

De altfel, poliţia rusă a arestat în weekend sute de manifestanţi anti-Putin, care au ieşit în stradă la apelul unui opozant radical aflat în exil, precum şi zeci de membri ai unor grupuri naţionaliste.

Pentru cea mai mare parte a ruşilor, centenarul Revoluţiei ar urma să treacă aproape neobservat. Potrivit unui studiu comandat de Partidul Comunist, 58% din populaţie nu este nici măcar la curent cu aniversarea.

“Ţara care îşi extrăgea altădată însăşi existenţa din Revoluţia din Octombrie observă acum centenarul său printr-o tăcere asurzitoare”, a rezumat istoricul Ivan Kurilla în ziarul Vedomosti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Water Day – Marea bălăceală în Parcul ‘La Izvor’ din Chişinău

Water Day - Marea bălăceală în Parcul 'La Izvor' din Chişinău Centrul Municipal de Tineret din Chişinău a organizat în Parcul „La Izvor” din capitală...

Mai multă siguranță pentru portul Internațional Liber Giurgiuleşti

Mai multă siguranță pentru portul Internațional Liber Giurgiuleşti Țările NATO de la Marea Neagră -Turcia, România și Bulgaria - au început o operațiune comună pentru...

Șeful Interpol Moldova rămâne în arest preventiv

Șeful Interpol Moldova rămâne în arest preventiv Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, va mai sta 30 de zile în arest preventiv la domiciliu. Decizia a...

Teatrul ‘Luceafărul’ se retrage din proiectul ‘Invizibil’

Teatrul 'Luceafărul' se retrage din proiectul 'Invizibil' Teatrul „Luceafărul” se retrage din proiectul „Invizibil”. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a instituției...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.