X

Rusia consideră că avioanele F-16 sunt inutile pentru Ucraina

Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de externe, a susţinut luni că avioanele multi-rol americane F-16 sunt inutile din punctul de vedere al evoluţiei războiului din Ucraina, transmite dpa, potrivit agerpres.

Conform agenţiei ruse de presă Interfax, oficialul de la Moscova a afirmat că planurile occidentale, inclusiv instruirea pe F-16 a piloţilor ucraineni, nu vor contribui la obţinerea rezultatelor dorite împotriva Rusiei.

Citeeşte şi: PROTEST în Bulgaria pentru îmbunătăţirea măsurilor de siguranţă rutieră – Black News

“Toate aceste eforturi sunt complet inutile. Capacităţile noastre sunt atât de mari, încât obiectivele operaţiunii militare speciale vor fi cu siguranţă atinse”, a spus el, folosind denumirea oficială dată de ruşi războiului de agresiune declanşat în februarie anul trecut împotriva Ucrainei.

Riabkov a insistat că încercările Occidentului condus de SUA de a ataca securitatea Rusiei nu vor reuşi şi că este clar pentru ruşi că toate tipurile de arme despre care s-a discutat în vreun fel vor ajunge mai devreme sau mai târziu în Ucraina.

Citeşte şi: Războiul, criza climatică şi pandemia de coronavirus ameninţă decenii de progres al sistemului global de sănătate – Black News

Preşedintele american Joe Biden a cedat în cele din urmă insistenţelor Kievului şi a aprobat în principiu livrarea către Ucraina a unor avioane de luptă produse în SUA, reaminteşte dpa. Americanii susţin şi instruirea piloţilor militari ucraineni. Nu s-au făcut deocamdată publice cifre despre dotarea forţelor aeriene ucrainene cu F-16.

Tags: F-16rusiaSerghei Riabkovucraina
Categorii: Război in Ucraina