X

Rusia consideră că situaţia din Idlib trebuie reglementă în mod paşnic

Rusia consideră că Turcia este răspunzătoare de separarea militanţilor islamişti din Idlib de opoziţia siriană moderată, a declarat marţi, la Geneva, reprezentantul Moscovei la negocierile pentru pace în Siria, citat de Reuters, scrie agerpres.

“Considerăm că situaţia din Idlib trebuie reglementă preferabil în mod paşnic. Este posibilă abţinerea de la folosirea forţei militare”, a susţinut emisarul rus Alexandr Lavrentiev, după discuţii cu reprezentantul ONU Staffan de Mistura.

Citește și : Vladimir Putin şi Xi Jinping au preparat împreună „blinî” şi au băut vodcă

“Provincia Idlib este (…) într-un fel o zonă de responsabilitate a Turciei; ei sunt răspunzători de separarea opoziţiei moderate de extremiştii din Jabhat al-Nusra şi alte grupări, alte grupări teroriste”, a spus Lavrentiev, care a arătat că separarea respectivă este, potrivit Rusiei, singura soluţie viabilă.

Provincia Idlib din nord-vestul Siriei este ultimul teritoriu din ţară controlat de rebeli, unde s-au adunat cei strămutaţi din alte provincii. Preşedintele Bashar al-Assad s-a angajat să o recucerească, cu sprijinul aliaţilor săi – Rusia şi Iranul. ONU a avertizat însă că o ofensivă în Idlib ar putea declanşa o catastrofă umanitară. Marţi, ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a atras atenţia şi asupra unui alt pericol: asaltul asupra islamiştilor ar putea dispersa mii de jihadişti, ceea ce ar ameninţa securitatea Europei.

Citește și : Vladimir Putin şi Xi Jinping au preparat împreună „blinî” şi au băut vodcă

Tags: Alexandr LavrentievIdlibONUrusiasiriaStaffan de Misturaturcia
Categorii: DiasporaSinteze