Rusia şi-a consolidat controlul asupra zonelor de lansare a rachetelor balistice americane

Rusia a lansat în ultimii cinci ani 55 de aparate spaţiale cu destinaţie militară, consolidându-şi astfel controlul asupra zonelor de lansare a rachetelor balistice americane, a declarat marţi şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, la o şedinţă a Colegiului Ministerului Apărării rus, au relatat agenţiile de presă RIA Novosti şi TASS, potrivit agerpres.

În această perioadă, a spus el, “au fost efectuate lansări de aparate spaţiale în cadrul Sistemului Spaţial Unificat” al Rusiei, ceea ce a făcut “posibilă consolidarea controlului asupra zonelor de lansare a rachetelor balistice în partea continentală a Americii de Nord şi asupra zonelor unde patrulează submarine’ ale altor state.

“Dezvoltarea în continuare a acestui sistem va permite monitorizarea continuă la nivel mondial a zonelor de lansare a rachetelor balistice”, a subliniat şeful Statului Major rus. El a subliniat că respectivul grup de aparate spaţiale va permite furnizarea cât mai promptă de informaţii complete către conducerea ţării.

Citeşte şi: SCANDAL uriaş în UK. Activităţile Prinţului Charles apar în ‘Paradise Papers’. Casa Regală reacţionează prompt

În acelaşi timp, generalul Valeri Gherasimov a declarat că, în Crimeea, Rusia a creat o structură militară autonomă, care are în componenţa sa Flota rusă din Marea Neagră cu baza la Sevastopol, o divizie de apărare antiaeriană şi un corp de armată.

În ultimii cinci ani, a menţionat el, în Districtul militar Sud (care acoperă sudul Rusiei până la graniţa cu Ucraina, inclusiv Crimeea) a fost creată o unitate militară combinată, două divizii motorizate, o brigadă de rachete, o brigadă de aviaţie militară. Forţele aeriene de aici au primit în perioada respectivă 226 de avioane noi de luptă şi elicoptere modernizate.

Potrivit generalului Gherasimov, Flota Rusiei din Marea Neagră a fost completată în perioada respectivă cu şase submarine noi, cu fregatele “Admiral Grigorovici” şi “Admiral Essen”, echipate cu rachete de croazieră “Kalibr”. În plus, în Crimeea au fost desfăşurate baterii de sisteme de rachete de coastă “Ball” şi “Bastion”, a adăugat el.

Referitor la forţele nucleare ruse, generalul de armată Valeri Gherasimov a indicat că acestea au fost dotate în proporţie de 74% cu echipamente noi.

Citeşte şi: Trump transmite un mesaj clar Phenianului: ‘NU ne subestimaţi!’

În ultimii cinci ani, Rusia şi-a îmbunătăţit sistemul de avertizare în cazul lansărilor de atacuri cu rachete şi şi-a asigurat spaţiul aerian în eventualitatea unui astfel de atac, a subliniat el.

Eforturile Moscovei de a-şi creşte potenţialul militar intervin în contextul unei crize profunde în relaţiile sale cu Occidentul ca urmare a rolului său în situaţia din Ucraina. Federaţia Rusă a anexat în 2014 Crimeea şi este acuzată că acordă sprijin rebelilor separatişti din estul Ucrainei. Mai mult, Moscova este suspectată de amestec în alegerile prezidenţiale americane de anul trecut.

Tags: crimeeaFlota Rusiei din Marea Neagrăforte nuclearerusiaSUAsubmarineValeri Gherasimov
Categorii: Știrile zilei