X

Rusia critică intenția britanicilor de a-și face baze militare în străinătate

Rusia a condamnat vineri planurile Marii Britanii de a deschide baze militare în sud-estul Asiei şi în Caraibe şi a precizat că este gata să ia măsuri de retaliere dacă propriile interese sau cele ale aliaţilor ei sunt ameninţate, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Ministrul britanic al apărării Gavin Williamson a declarat luna trecută pentru Sunday Telegraph că Londra lucrează la planuri de a construi noi baze străine “în următorii câţiva ani”, după ce părăseşte Uniunea Europeană.

Citeşte şi: Proteste de amploare în Argentina. Oamenii s-au săturat de austeritatea lui Macri!

Williamson nu a precizat unde ar putea fi construite bazele, dar ziarul a relatat că printre opţiuni se află Singapore sau Brunei în apropierea Mării Chinei de Sud şi Montserrat sau Guyana în Caraibe.

Maria Zaharova, o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a calificat vineri drept deconcertante comentariile lui Gavin Williamson şi a avertizat că astfel de planuri ar putea destabiliza afacerile mondiale.

“Bineînţeles, Marea Britanie, la fel ca orice altă ţară, este independentă când vine vorba de planurile sale de construcţie a unor baze militare. Dar pe fondul tensiunilor generale militare şi politice în creştere în lume (…) declaraţiile despre dorinţa de a spori prezenţa militară în ţări terţe sunt contraproductive, destabilizatoare şi, posibil, chiar de o natură provocatoare”, a spus ea.

Citeşte şi: SUA au început retragerea militară din Siria

“În eventualitatea oricăror măsuri care reprezintă o ameninţare pentru securitatea Rusiei sau cea a aliaţilor ei ţara noastră îşi rezervă dreptul de a lua măsurile adecvate de retaliere”, a mai spus Maria Zaharova.

Rusia are baze militare în mai multe ţări din fosta Uniune Sovietică şi operează instalaţii militare în Siria şi Vietnam.

Tags: asiabaze militareBruneicaraibeGavin Williamsonguyanamarea britanieMontserratrusiasingapore
Categorii: Diaspora