X

Rusia: Demonstraţii împotriva construirii unei catedrale pe locul unui parc din Ekateriburg

Poliţia rusă a reţinut circa 100 de protestatari la o serie de demonstraţii împotriva construirii unei biserici ortodoxe într-un parc din cel de al patrulea oraş ca mărime al ţării, Ekaterinburg, relatează joi media de stat, preluată de dpa, potrivit agerpres.

Protestatarii împotriva proiectului catedralei Sfânta Ecaterina au argumentat că acesta ar ocupa terenul preţios al unui parc din Ekaterinburg, aflat în apropierea frontierei naturale dintre Europa şi Asia.

Citește și : Salvini, investigat pentru că a folosit aeronavele poliţiei pentru a călători în timpul campaniei

Alţi demonstranţi şi-au exprimat sprijinul pentru proiectul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Înregistrări postate în mediul online în ultimele zile arată grupuri de susţinători din ambele părţi angrenaţi în ciocniri violente pe locul desemnat pentru viitoarea construcţie. Potrivit unor relatări din media, mai multe persoane au fost spitalizate.

Într-o luare de poziţie de după aceste ciocniri, preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat ca această chestiune să fie decisă prin intermediul unui sondaj în rândul locuitorilor oraşului.

Citește și : O grupare jihadistă revendică atacul asupra unui contingent al armatei din Niger

Tags: asiabisericidemonstratiiEkaterinburgeuropaSfânta Ecaterina
Categorii: Știrile zilei