Rusia denunţă anularea ‘ruşinoasă’ a refuzului de a-l extrăda pe Julian Assange

Publicat:

Rusia a denunţat vineri decizia justiţiei britanice de a anula în apel refuzul extrădării în Statele Unite a fondatorului Wikileaks Julian Assange, pe care Washingtonul vrea să-l judece pentru o scurgere masivă de documente, relatează France Presse, potrivit agerpres.

“Această decizie ruşinoasă într-un dosar politic împotriva unui jurnalist şi a unei personalităţi publice este o altă ilustrare a viziunii canibale asupra lumii a tandemului anglo-saxon”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, pe contul său de Telegram.


Citește și : Talibanii din Pakistan renunţă la armistiţiul cu forţele guvernamentate

“Occidentul a sărbătorit cu demnitate Ziua Internaţională a Drepturilor Omului (10 decembrie) şi încheierea ‘Summitului pentru Democraţie’ “, a ironizat ea, referindu-se la un summit virtual organizat de preşedintele american Joe Biden care se încheie vineri.

Moscova îi ia apărarea în mod regulat lui Julian Assange, pe care îl prezintă drept un campion al libertăţii presei, aminteşte AFP.

Statele Unite îl acuză că a difuzat, începând din 2010, peste 700.000 de documente clasificate privind activităţile militare şi diplomatice americane, în special în Irak şi Afganistan.

În 2016, într-un moment cheie al campaniei prezidenţiale din SUA, Wikileaks a publicat de asemenea mii de e-mailuri piratate ale echipei candidatei democrate Hillary Clinton, care au contribuit la înfrângerea acesteia în faţa lui Donald Trump.

Citește și : Chile LEGALIZEAZĂ căsătoriile gay

Acest episod a alimentat suspiciuni de coluziune între Moscova şi Assange, care de asemenea a colaborat în mod regulat cu canalul de televiziune RT, deţinut de Kremlin.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.