X

Rusia denunță LOVITURA de STAT din Bolivia

Rusia a denunţat luni violenţele, potrivit ei, orchestrate de opoziţie în Bolivia pentru a-l forţa pe preşedintele Evo Morales să demisioneze, evenimente care aduc, în opinia Moscovei, cu “o lovitură de stat”, informează AFP, potrivit agerpres.

“Un val de violenţe declanşat de opoziţie l-a împiedicat pe Morales să-şi finalizeze mandatul prezidenţial”, a subliniat Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.

Citește și: Trump încurajează Iranul să elibereze agentul FBI: ‘Ar fi un pas pozitiv!’

Moscova a estimat de asemenea că puterea boliviană “dorea o soluţie pe baza unui dialog politic, dar în loc de asta evenimentele au luat o turnură ce amintesc de scenariul unei lovituri de stat”.

Exprimându-şi “preocuparea”, ministerul rus a îndemnat toate forţele politice boliviene să găsească “o cale constituţională” pentru a ieşi din criză.

Citește și: Mexicul, Argentina, Venezuela și Cuba condamnă LOVITURA de STAT împotriva lui Evo Morales

Rusia este aliata mai multor regimuri de stânga din ţările latino-americane, în special din Venezuela şi Cuba. Aceste două ţări au denunţat la rândul lor o “lovitură de stat” după demisia preşedintelui bolivian, duminică, la finalul unei noi zile marcate de confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine, precum şi de retrageri în serie a mai multor miniştri şi deputaţi.

Redactorul-şef al canalului de ştiri pro-Kremlin Russia Today (RT) i-a propus luni lui Evo Morales un post de prezentator.

Tags: boliviaEvo MoralesLa Pazlovitura de statmoscovarusia
Categorii: Știrile zilei