X

Rusia denunţă o campanie de ‘neutralizare’ a celor mai buni sportivi ai săi

Rusia denunţă o campanie de ‘neutralizare‘ a celor mai buni sportivi ai săi

Rusia a denunţat vineri o campanie de “neutralizare” vizându-i pe cei mai buni sportivi ai săi, a căror participare la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris sub drapel neutru este compromisă, potrivit ei, de criteriile “umilitoare” ale Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), informează AFP..

Pe 8 decembrie, CIO a autorizat participarea sportivilor ruşi şi belaruşi la JO 2024 sub drapel neutru, excluzând probele pe echipe şi cu condiţia ca ei să nu fi susţinut activ invadarea Ucrainei de către Rusia şi să fi trecut de calificări, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Alertă teroristă în Parlamentul European de la Strasbourg

Potrivit unui comunicat al CIO, doar unsprezece “sportivi individuali neutri”, dintre care opt ruşi şi trei belaruşi, s-au calificat până acum la JO 2024, în comparaţie cu aproximativ şaizeci de sportivi ucraineni.

“Cu criteriile şi cu parametrii săi inventaţi care nu numai că sunt contrarii Cartei Olimpice, ci şi devalorizează complet principiile acesteia, CIO a lansat o campanie intenţionată de ‘neutralizare’ a sportivilor noştri”, a reacţionat vineri preşedintele Comitetului olimpic rus, Stanislav. Pozdniakov, în conferinţa sa de presă anuală.

Rusia denunţă o campanie de ‘neutralizare’ a celor mai buni sportivi ai săi

“Aceste condiţii artificiale şi motivate politic elimină majoritatea covârşitoare a sportivilor de frunte şi îi plasează pe cei care rămân într-o situaţie de inegalitate, excluzând pur şi simplu o concurenţă cinstită”, a declarat el.

Astfel, numărul de 11 sportivi eligibili “avansat de CIO este umilitor”, a adăugat Pozdniakov, subliniind că “mii de sportivi” au fost “lipsiţi fizic de visul lor”.

El le-a cerut, de asemenea, sportivilor ruşi eligibili în conformitate cu criteriile CIO “să ia în considerare cu atenţie toate nuanţele condiţiilor propuse”, pentru a nu deveni “ostatici ai intereselor altora”, fără alte detalii.

Citeşte şi: Putin avertizează Chişinăul: ‘Dacă nu vrea, nu trebuie’

Joi, în timpul conferinţei sale de presă anuale, preşedintele rus Vladimir Putin a criticat la rândul său decizia CIO, spunând că acest organism îşi asumă riscul de a “îngropa mişcarea olimpică”.

Vladimir Putin a precizat că doreşte “să analizeze cu atenţie condiţiile” înainte de a lua o decizie finală în privinţa participării sau a boicotării Jocurilor de la Paris de către sportivii ruşi.

Tags: CIOdrapelJocurile olimpicerusiaStanislav Pozdniakov
Categorii: ExterneȘtirile zilei