Rusia desfăşoară exerciţii în Marea Neagră, care coincid cu prezenţa în regiune a două nave ale US Navy

Publicat:

Flota rusă din Marea Neagră a efectuat marţi exerciţii de apărare a bazelor sale navale împotriva unui atac aerian inamic şi a exersat distrugerea unor ţinte inamice, exerciţii care coincid cu prezenţa a două nave de război americane în zonă, relatează agenţiile de presă EFE, Reuters şi Interfax, citând un comunicat al Ministerului Apărării rus, potrivit agerpres

Preşedintele Vladimir Putin a declarat luni că forţele ruse ar putea observa nava de comandă şi control a Flotei a 6-a americane, USS Mount Whitney, care a intrat în Marea Neagră ‘prin binoclu sau prin… cătarea sistemului lor de apărare’, denunţând activitatea NATO în apropierea frontierelor Rusiei.


Citește și : Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

Flota rusă din Marea Neagră a declarat marţi că navele sale au reperat şi distrus ţinte inamice, iar sistemele sale de apărare aeriană au fost plasate în stare de alertă la bazele sale din Novorossiisk şi Crimeea (anexată), a relatat agenţia de presă Interfax.

‘Acestea au distrus ţinte aeriene ale unui inamic imaginar cu tiruri de rachete antiaeriene şi de artilerie’, se menţionează într-un comunicat.

Conform aceluiaşi comunicat, citat de RIA Novosti, sisteme mobile de rachete antinavale de tipul “Bal” şi “Bastion”, instalate pe coasta Crimeii, au distrus o grupare de nave de suprafaţă a unui inamic convenţional, al cărui rol a fost executat de vase ale Flotei ruse din Marea Neagră.

Rusia a avertizat anterior ţările occidentale împotriva trimiterii de nave de război în Marea Neagră şi apropierii acestora de coasta Crimeii, peninsulă pe care a anexat-o de la Ucraina în 2014. Rusia consideră Crimeea parte a teritoriului său, cu toate că peninsula este recunoscută la nivel internaţional ca parte a Ucrainei.

US Navy a anunţat luni că nava USS Mount Whitney a ajuns la Istanbul şi se va alătura în curând altor nave în Marea Neagră.

‘După vizita din acest port, Mount Whitney se va alătura USS Porter (DDG 78) pentru a consolida şi mai mult colaborarea între SUA şi forţele NATO pe mare’, menţionează US Navy într-un comunicat.

Rusia a declarat marţi că îşi deplasează trupele acolo unde doreşte pe propriul teritoriu, ca răspuns la acuzaţiile conform cărora ar concentra din nou forţe militare la frontiera cu Ucraina, aşa cum au relatat două publicaţii americane Politico şi The Washington Post.

‘Mişcările echipamentelor noastre de război sau ale unităţilor noastre militare pe teritoriul rus reprezintă o chestiune ce ţine exclusiv de competenţa noastră’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Ucraina a specificat luni că nu a observat niciun fel de acumulări de trupe şi echipamente ruseşti în apropierea graniţelor sale.

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

În acest context un oficial NATO a subliniat: Alianţa Nord-Atlantică ‘este vigilentă şi supraveghează în mod constant mişcările forţelor ruse.Este important să fie asigurată transparenţa şi să fie evitată orice eroare de calcul’.

Rusia a acuzat în repetate rânduri NATO de activităţi provocatoare în apropierea graniţelor sale. Alianţa se declară hotărâtă să întărească securitatea statelor membre situate geografic în apropierea Rusiei după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova şi sprijinul acordat de aceasta rebelilor proruşi în estul Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.