Rusia dezminte orice implicare în ultimele bombardamente din Siria

Publicat:

Kremlinul a dezminţit miercuri implicarea Rusiei în bombardamentele din Ghouta orientală, în apropiere de Damasc, care au făcut 296 de morţi în această enclavă controlată de rebeli în Siria, potrivit unui bilanţ al organizaţiei neguvernamentale Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Acestea sunt acuzaţii fără fundament’, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timp ce diplomaţia americană a acuzat marţi Rusia că face parte dintre cei ‘responsabili’ de aceste atacuri.


Citeşte şi: Phenianul anulează în ultima clipă o întâlnire cu vicele american la Pyeongchang

‘Noi nu suntem de acord’ cu aceste acuzaţii, a subliniat Peskov, adăugând că ‘baza (lor) nu este clară’.

Avioane ale regimului au lansat bombe miercuri pentru a patra zi consecutiv asupra fiefului rebelilor din Ghouta orientală, notează AFP.

De la lansarea duminică a noii campanii aeriene împotriva acestei enclave, unde se află sub asediu circa 400.000 de locuitori din 2013, 296 de civili, între care 71 de copii şi 42 de femei, şi-au pierdut viaţa în bombardamente şi 1.400 de persoane au fost rănite, conform OSDO.

De asemenea, OSDO a acuzat Rusia, aliată a regimului preşedintelui Bashar al-Assad, de bombardarea marţi a Ghoutei orientale pentru prima oară în ultimele trei luni. Organizaţia nu a precizat dacă aviaţia rusă a efectuat raiduri şi miercuri.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Heather Nauert, a îndemnat marţi la ‘încetarea violenţei’, subliniind că Washingtonul este ‘extrem de preocupat’ de aceste bombardamente ‘foarte îngrijorătoare’.

Citeşte şi: Mai mulţi poliţişti din Mexic sunt anchetaţi după dispariţia a trei turişti

‘Rusia trebuie să pună capăt sprijinului său pentru regimul lui Al-Assad şi aliaţii săi. Ei sunt responsabili de aceste atacuri, de situaţia umanitară terifiantă din Ghouta orientală şi de bilanţul oribil de morţi printre civili’ în această enclavă asediată la est de Damasc, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat.

Regimul preşedintelui Bashar al-Assad încearcă să preia sub control Ghouta orientală, de unde rebelii lansează obuze asupra capitalei siriene. Această regiune este ultimul bastion controlat de rebeli în apropiere de Damasc. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.