X

Rusia este pusă la zid de toată lumea după tentativa de asasinare a lui Alexei Navalnîi

SUA: Casa Albă este ‘foarte tulburată’

Casa Albă s-a declarat miercuri “foarte tulburată” de rezultatele testelor efectuate în Germania care confirmă că Aleksei Navalnîi, opozant fervent al lui Vladimir Putin, a fost otrăvit în Rusia, relatează AFP, potrivit agerpres.

“SUA sunt foarte tulburate de rezultatele anunţate astăzi. Otrăvirea lui Aleksei Navalnîi este un act absolut condamnabil”, a scris Consiliul de securitate naţională al Casei Albe într-un comunicat.

“Rusia a utilizat deja în trecut agentul neurotoxic Noviciok”, subliniază el, precizând că Washingtonul va lucra cu aliaţii săi “pentru ca responsabilii din Rusia să dea socoteală”.

“Ruşii au dreptul să-şi exprime opiniile de manieră paşnică şi fără frică de represalii, indiferent care sunt ele, şi în mod cert fără frică de agenţi chimici”, se adaugă în textul citat.

Analizele efectuate de un laborator al armatei germane au descoperit “probe fără echivoc” că opozantul rus a fost victima unei otrăviri “cu un agent neurotoxic de tip Noviciok”, potrivit guvernului german.

Noviciokul, puternic agent neurotoxic de concepţie sovietică, a fost utilizat împotriva fostului agent dublu Serghei Skripal în 2018 pe teritoriul britanic. Afacerea a provocat o criză diplomatică între Londra şi Moscova.

Vezi şi: Ruşii au testat cea mai mare bombă nucleară – VIDEO

Marea Britanie: Rusia trebuie să spună adevărul!

Regatul Unit a cerut miercuri Rusiei “să spună adevărul” privind soarta opozantului Aleksei Navalnîi, otrăvit potrivit Berlinului cu un agent neurotoxic de tipul Noviciok, considerând “absolut inacceptabilă” utilizarea unei “arme chimice interzise”, relatează AFP.

“Este absolut inacceptabil ca această armă chimică interzisă să fie utilizată încă o dată şi ca violenţa să vizeze încă o dată o figură a opoziţiei ruse”, a declarat şeful diplomaţiei britanice Dominic Raab într-un comunicat.

“Guvernul rus (…) trebuie să spună adevărul privind ceea ce i s-a întâmplat lui Navalnîi”, a adăugat el, promiţând să lucreze “îndeaproape cu Germania, aliaţii noştri şi partenerii internaţionali pentru a demonstra că utilizarea armelor chimice interzise, indiferent unde în lume, antrenează consecinţe”.

“Este revoltător că a fost utilizată o armă chimică”, a postat şi premierul Boris Johnson pe Twitter. “Guvernul rus trebuie acum să explice ce s-a întâmplat cu dl Navalnîi; vom lucra cu partenerii internaţionali pentru a ne asigura că se va face dreptate”, a adăugat el, potrivit Reuters.

Noviciokul, puternic agent neurotoxic de concepţie sovietică, a fost utilizat împotriva fostului agent dublu Serghei Skripal în 2018 pe teritoriul britanic.

Pe 4 martie 2018, Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă la Salisbury, în sudul Angliei, şi au fost spitalizaţi într-o stare gravă.

Ei au supravieţuit şi sunt acum ascunşi sub protecţie, dar otrăvirea lor a făcut o victimă colaterală. O femeie a murit după ce s-a stropit cu ceea ce ea credea că este un parfum, dar de fapt era Noviciok, aflat într-un flacon găsit de partenerul ei.

Afacerea a provocat expulzări reciproce de diplomaţi fără precedent de la sfârşitul Războiului rece între Rusia şi occidentali.

Citeşte şi: Trump demontează zvonurile privind starea sa de sănătate: Fake News!

Comisia Europeană: Un act laş şi demn de dispreţ

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, otrăvit potrivit Berlinului cu un agent neurotoxic de tipul Noviciok, a fost victima unui “act laş şi demn de dispreţ”, a denunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează dpa.

“Este vorba despre un act laş şi demn de dispreţ, încă o dată”, a postat pe Twitter Ursula von der Leyen, referindu-se la utilizarea acestui agent de concepţie sovietică împotriva fostului spion Serghei Skripal în 2018, pe teritoriul Marii Britanii.

“Autorii (acestei otrăviri) trebuie să fie traduşi în justiţie”, a cerut ea.

Germania are dovezi clare că opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din categoria Noviciok, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin.

Analizele toxicologice de sânge efectuate în cadrul unui laborator militar german au relevat ”dovezi fără echivoc” că Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok, menţionează purtătorul de cuvânt Steffen Seibert într-o declaraţie transmisă prin e-mail.

”Guvernul federal (german) va informa partenerii săi din UE şi NATO cu privire la rezultatele investigaţiei” şi ”va discuta cu partenerii un răspuns corespunzător”, se mai menţionează în declaraţie.

”Este un fapt şocant că Aleksei Navalnîi a devenit victima unui atac cu un agent chimic neurotoxic în Rusia. Guvernul federal condamnă acest atac în cei mai puternici termeni”, adaugă Seibert în acelaşi text, cerând totodată Rusiei clarificări urgente asupra acestei otrăviri. 

Germania: Merkel spune că Rusia trebuie să răspundă acum la întrebări dificile

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost victima unei tentative de asasinat cu agentul neurotoxic Noviciok, a confirmat miercuri seară cancelarul german Angela Merkel, adăugând că Rusia va trebui să răspundă la ”întrebări dificile” legate de acest atac, potrivit Reuters şi DPA.

”Este o informaţie tulburătoare despre tentativa de asasinare prin otrăvire a unei figuri principale a opoziţiei ruse”, a declarat Merkel. ”Scopul a fost să-l reducă la tăcere şi condamn cu tărie aceasta în numele guvernului german”, a adăugat ea, după ce purtătorul său de cuvânt anunţase anterior că analizele toxicologice de sânge efectuate în cadrul unui laborator militar german au relevat ”dovezi fără echivoc” că Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok.

Ambasadorul rus a fost convocat la MAE german şi i s-au comunicat rezultatele acestor analize. Acum Germania aşteaptă explicaţii din partea Rusiei, a mai afirmat Merkel.

Ea a menţionat de asemenea că Berlinul va contacta în această chestiune Organizaţia Internaţională pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), precum şi partenerii europeni şi aliaţii din cadrul NATO, cu care ”va discuta un răspuns comun adecvat”, dat fiind că este vorba despre un atac la adresa ”drepturilor şi valorilor fundamentale”.

Lui Navalnîi, principalul opozant al preşedintelui Vladimir Putin şi autor al unor articole care denunţă corupţie elitelor ruse, i s-a făcut rău cu două săptămâni în urmă în timp ce era la bordul unui avion cu care călătorea între Tomsk şi Moscova. Susţinătorii săi cred că i-a fost pusă otravă într-un ceai pe care l-a băut pe aeroport. Aflat în comă, el a fost transferat apoi în spitalul Charite din Berlin. Potrivit spitalului, el este în continuare în stare gravă, dar în curs de ameliorare.

Tot cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok au fost otrăviţi în urmă cu doi ani în Marea Britanie fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia. Ei au supravieţuit, dar un cetăţean britanic care a intrat în contact cu respectiva substanţă a murit.

Franţa condamnă folosirea şocantă şi iresponsabilă a Noviciok-ului

Franţa a condamnat miercuri “utilizarea şocantă şi iresponsabilă” a unui agent neurotoxic de tip Noviciok împotriva opozantului rus Aleksei Navalnîi, după publicarea rezultatelor analizelor efectuate în Germania care îi demonstrează folosirea, relatează AFP.

“Vreau să condamn în termenii cei mai puternici utilizarea şocantă şi iresponsabilă a unui astfel de agent”, a declarat şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, într-un comunicat.

“Ţinând cont de statutul politic al dlui Navalnîi în Rusia, agresiunea împotriva lui suscită întrebări puternice. Este responsabilitatea autorităţilor ruse să răspundă la ele”, a adăugat ministrul francez al afacerilor externe.

“Franţa este în legătură strânsă cu autorităţile germane, precum şi cu partenerii săi, pentru a se coordona privind răspunsul care trebuie dat”, a mai precizat el, în contextul în care Moscova se confruntă cu un val de indignare din partea puterilor occidentale.

“Utilizarea armelor chimice, în orice loc, în orice moment, de către oricine şi în orice circumstanţe este inacceptabilă şi contravine normelor internaţionale împotriva utilizării acestor arme”, a mai precizat Le Drian în comunicatul său.

NATO condamnă otrăvirea șocantă a lui Aleksei Navalnîi

 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat miercuri otrăvirea “şocantă” a opozantului rus Aleksei Navalnîi cu un agent neurotoxic de tipul Noviciok şi a cerut Rusiei o anchetă transparentă, relatează AFP.

“Guvernul german a anunţat că Aleksei Navalnîi a fost victima unui atac cu un agent neurotoxic de tip Noviciok. Este şocant şi condamn acest lucru fără apel”, a precizat Stoltenberg într-un comunicat.

“Utilizarea unui agent agent neurotoxic de nivel militar face să fie şi mai urgent ca autorităţile ruse să efectueze o investigaţie deplină şi transparentă”, a mai afirmat el, insistând ca cei responsabili să fie traşi la răspundere.

“Ne vom consulta cu Germania şi cu toţi aliaţii asupra implicaţiilor acestor descoperiri. NATO priveşte orice utilizare a armelor chimice drept o ameninţare la pacea şi securitatea internaţionale”, a adăugat Stoltenberg.

Italia: Roma ‘condamnă cu fermitate o crimă’

Italia a ”condamnat cu fermitate” miercuri otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi, comisă conform Berlinului cu un agent neurotoxic de tip Noviciok, calificând acest episod drept ”crimă”, relatează AFP.

”Italia îşi exprimă profunda îngrijorare şi indignare în urma identificării de către autorităţile germane competente a unui agent neurotoxic ca fiind cauza otrăvirii activistului rus Aleksei Navalnîi”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe din Italia.

”Aceasta este o crimă pe care o condamnăm cu fermitate şi care face şi mai urgentă necesitatea ca Federaţia Rusă să clarifice cu rapiditate şi transparenţă responsabilităţile în ceea ce s-a întâmplat”, a adăugat ministerul italian.

 

Tags: Aleksei NavalnîiberlinCasa AlbafrantagermaniaitaliaJean-Yves Le DrianJens Stoltenbergmarea britanieNATONoviciokOrganizaţia Internaţională pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC)romarusiaSUAUniunea Europeană (UE)Ursula Von Der Leyen
Categorii: DiasporaȘtirile zilei