
EURACTIV.com
Administraţia de la Moscova a anunţat, joi, închiderea Consulatului suedez din Sankt-Petersburg şi a Consulatului rus din oraşul suedez Göteborg, iar cinci diplomaţi suedezi vor fi expulzaţi din Rusia, informează cotidianul Le Monde, scrie news.ro.
“Este o reacţie la confruntarea politică iniţiată de Stockholm”, a transmis Ministerul rus de Externe.
Citește și : Joe Biden a comemorat victimele atacului armat dintr-o şcoală din Uvalde
Cinci diplomaţi suedezi vor fi expulzaţi din Rusia, ca reacţie la o măsură similară a Guvernului Suediei vizând diplomaţi ruşi.
“Acţiunile autorităţilor suedeze nu au făcut decât să agraveze relaţiile bilaterale, care s-au degradat până la un nivel fără precedent, în principal din cauza unei campanii rusofobe din Suedia”, a acuzat Ministerul de Externe de la Moscova.
Ambasadorul Suediei a fost convocat la Ministerul de Externe de la Moscova. “Ambasadorul Suediei a fost informat de către partea rusă că cinci diplomaţi suedezi au fost declaraţi indezirabili”, a transmis Ambasada Suediei din Moscova.
“Regretăm deciziile Rusiei. Regretăm profund decizia închiderii Consulatului suedez din Sankt-Petersburg. Reprezentanţa diplomatică a fost o forţă pentru dezvoltarea cooperării concrete între Rusia şi Suedia. Decizia de astăzi este o nouă confirmare a evoluţiilor negative din relaţiile bilaterale şi a izolării internaţionale a Rusiei”, a reacţionat Tobias Billstrom, ministrul suedez de Externe, citat de publicaţia Aftonbladet.
Citește și : C.Q. Brown este noul şef de stat-major al SUA
Suedia aşteaptă ratificarea din partea Turciei şi Ungariei pentru a deveni membră a Alianţei Nord-Atlantice.