Rusia extinde ancheta în cazul de corupţie de la cel mai mare cosmodrom din ţară

Publicat:

Justiţia rusă a anunţat joi declanşarea de noi anchete pentru fraudă la şantierul cosmodromului Vostocinîi, menit să reprezinte relansarea industriei spaţiale ruse, dar umbrit de nenumăratele scandaluri de corupţie, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit unui comunicat al Comitetului de Anchetă, “contracte false pentru închirierea de echipamente speciale” încheiate între octombrie 2018 şi mai 2019 au provocat dispariţia a 240 de milioane de ruble (3,4 milioane de euro) din bugetul federal rus.


Citeşte şi: Avocatul ambasadei germane în Turcia a fost ARESTAT

Comitetul de Anchetă nu a precizat dacă au avut loc arestări, anunţând doar că anchete sunt în curs şi că falsele contracte au fost încheiate în numele Republicii autonome ruse Tatarstan.

Situată în Extremul Orient, lângă frontiera cu China, baza de lansare Vostocinîi este menită, când va fi finalizată, să o înlocuiască pe cea de la Baikonur, care datează din epoca sovietică şi pe care Moscova o închiriază de la Kazahstan după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991.

Cu mai mulţi ani întârziere, prima lansare a avut loc aici în aprilie 2016, urmată de alte numai patru lansări, printre care una eşuată. Şi, în pofida ambiţiilor, cosmodromul Vostocinîi a devenit simbolul disfuncţionalităţilor din sectorul spaţial rus.

Au fost declanşate zeci de anchete judiciare, preşedintele rus Vladimir Putin exprimându-şi de mai multe ori nemulţumirea. Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, guvernul a alocat 91 de miliarde de ruble pentru construcţia cosmodromului, dintre care 11 miliarde au fost deturnate.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Laos

În 2018, patru responsabili ai unei companii implicate în şantier au fost condamnaţi la pedepse de până la patru ani şi jumătate de închisoare, pentru deturnări estimate la 1,3 miliarde de ruble.

Două şantiere sunt în continuare în curs: construcţia unei a doua zone de lansare prevăzute pentru lansatoarele grele Angara şi finalizarea primei zone de lansare pentru rachetele de nouă generaţie “Soiuz 2”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 3 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 3 iulie în Istorie 3 iulie este a 184-a zi a calendarului gregorian și a 185-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 3 iulie 2024

Horoscop 3 iulie 2024 Leii atrag toate privirile, Capricornii pun sănătatea pe primul loc, potrivit stiripesurse. Horoscop 3 iulie 2024 pentru Berbec Ziua se anunță plină de...

Pearl Jam anulează mai multe date din turneu din cauza problemelor de sănătate

Pearl Jam anulează mai multe date din turneu din cauza problemelor de sănătate Trupa rock Pearl Jam a anulat mai multe date din turneul european...

Richard Gere face trecerea la televiziune şi se alătură serialului ‘The Agency’

Richard Gere face trecerea la televiziune şi se alătură serialului 'The Agency' Actorul american Richard Gere se va alătura distribuţiei serialului "The Agency", produs de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.