Rusia foloseşte tactici depăşite, spune un ofiţer ucrainean la locul unei mari înfrângeri a trupelor ruse

Publicat:

O echipă a postului CNN s-a deplasat marţi în localitatea Bilohorovka din estul Ucrainei, locul unde Rusia a suferit săptămâna trecută probabil una dintre cele mai grele înfrângeri în război, după o tentativă eşuată a unei brigăzi mecanizate ruse de a traversa râul Doneţ, potrivit agerpres.  

Terenul înalt de lângă râu este presărat cu vehicule militare ruse calcinate, tancuri separate de turelele lor şi corpuri carbonizate ale soldaţilor ruşi. Armata ucraineană afirmă că a distrus acolo cel puţin 73 de unităţi de echipament, inclusiv tancuri T-72 şi o varietate de vehicule de luptă ale infanteriei.


Citește și : 959 de militari ucraineni de la Azovstal s-au predat de luni (Moscova)

”Au avut trei locuri pentru traversare”, explică un ofiţer ucrainean. ”L-au încercat pe primul, au eşuat, au fost zdrobiţi acolo. L-au încercat şi pe al doilea, au fost zdrobiţi” din nou. ”Ei bine, la ultimul (ponton distrus n.red) pe care l-aţi văzut, acolo au pierdut cele mai multe echipamente. Acolo au încercat de patru ori. La prima încercare nu au reuşit, au fost striviţi cu artileria. La fel şi a doua oară. Le fiecare nouă încercare şi-au intensificat eforturile, neînţelegând că noi vedem totul. Iar la fiecare acţiune a lor noi aveam o contra-acţiune”, detaliază ofiţerul ucrainean pentru jurnaliştii CNN.

Armata ucraineană a folosit artileria pentru a distruge pontonul amplasat de trupele ruse peste râul Doneţ, în timp ce unităţi terestre ucrainene au împins în retragere trupele ruse către râul pe care nu-l mai puteau traversa înapoi întrucât pontonul fusese distrus.

”Nu mai aveau timp să treacă, nu mai aveau timp să lanseze bărcile. Toţi au fost copleşiţi cu artileria şi focurile de armă şi noi priveam cu ajutorul dronelor cum cădeau în apă şi se înecau”, povesteşte militarul ucrainean.

Acesta crede că pe plan militar Rusia este victima propriei sale propagande şi a unor tactici ”depăşite”. În privinţa echipamentelor militare, ruşii ”au unele lucruri noi, dar în cea mai mare parte totul este depăşit. Tacticile sunt de asemenea depăşite. Iar din punct de vedere tehnologic, ei sunt mult în urma NATO şi a echipamentelor americane”, concluzionează ofiţerul ucrainean.

Un colonel rus în retragere, Mihail Hodarenok, a avertizat marţi la o emisiune la postul public rus de televiziune Rossia-1 că Ucraina poate înarma, cu ajutorul SUA şi al UE, un milion de soldaţi bine pregătiţi şi puternic motivaţi ce ar putea pune mari probleme armatei ruse.

Citește și : Marine Le Pen: O extindere a NATO sau UE ‘nu are vocaţia’ să favorizeze pacea

Acesta a subliniat faptul că, deşi într-adevăr există soldaţi ucraineni care se predau trupelor ruse, este vorba despre ”cazuri izolate”, iar în acest timp armata ucraineană îşi păstrează un nivel ridicat de motivaţie, la care se adaugă aprovizionarea ei cu arme moderne occidentale, situaţie căreia planificatorii militari ruşi trebuie să-i acorde atenţie în calculele lor strategice şi operaţionale.

”Situaţia pe acest plan se va înrăutăţi pentru noi”, a insistat colonelul, într-o critică neobişnuită auzită la un post TV rus despre mersul ”operaţiunii militare speciale” în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Drone ucrainene au incendiat două depozite de combustibil din sudul Rusiei

Drone ucrainene au incendiat două depozite de combustibil din sudul Rusiei Drone ucrainene au atacat şi au incendiat două depozite de combustibil în noaptea de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Doi ucraineni care au trecut granița ilegal în România au fost prinși de jandarmi în Maramureș

Doi ucraineni care au trecut granița ilegal în România au fost prinși de jandarmi în Maramureș Doi ucrainieni care au trecut ilegal frontiera de stat...

VIDEO – Putin face dezvăluiri în premieră: De ce nu a mai cucerit Kievul în 3 zile

VIDEO - Putin face dezvăluiri în premieră: De ce nu a mai cucerit Kievul în 3 zile Președintele rus Vladimir Putin a declarat că trupele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.