Rusia ia în considerare majorarea taxelor în domeniul petrolului şi gazelor (ministru)

Publicat:

Noul proiect de buget al Rusiei are ca obiectiv obţinerea unor fonduri suplimentare de la producătorii de petrol şi gaze, într-un moment în care preţurile materiilor prime sunt ridicate, a anunţat joi ministrul Finanţe, Anton Siluanov, în cadrul eforturilor autorităţilor de a reduce deficitul bugetar, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Publicaţia Kommersant anunţa, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Rusia ia în considerare majorarea taxelor în domeniul petrolului şi gazelor până la 3.000 miliarde de ruble (50 miliarde de dolari), în perioada 2023-2025.


Citește și : Londra promite ajutorul său militar Ucrainei până la victorie

Siluanov a declarat la o reuniune televizată a Guvernului că principalele propuneri pentru noul proiect de buget sunt majorarea taxei de export pentru exporturile de gaze prin conducte, a taxelor pentru gazele naturale lichefiate şi introducerea unei taxe de export pentru îngrăşăminte şi cărbune.

Guvernul de la Moscova se aşteaptă la un deficit bugetar de 2% din PIB în 2023 şi 0,7% din PIB în 2025.

Agenţia rusă de presă RIA a anunţat că ministrul Finanţe se aşteaptă ca deficitul bugetar din acest an să fie de 0,9% din PIB, sau 1.300 miliarde de ruble (22 miliarde de dolari).

Citește și : După reparaţii, test reuşit la sol pentru racheta pe care NASA o va trimite spre Lună

Guvernul intenţionează să se concentreze pe împrumuturile interne pentru a reduce deficitul bugetar, a explicat Siluanov.

Conform unui document consultat de RIA, Ministerul de Finanţe intenţionează să împrumute 1.700 miliarde de ruble (28,7 miliarde de dolari) în 2023, 1.900 miliarde de ruble în 2024 şi 2.000 miliarde de ruble în 2025.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.