X

Rusia ia în considerare să amâne alegerile în regiunile pe care le ocupă în Ucraina

Rusia ia în considerare să amâne alegerile în regiunile pe care le ocupă în Ucraina, din cauza situaţiei de securitate tensionate, relatează luni DPA, potrivit agerpres.  

Alegerile locale erau aşteptate să aibă loc la 10 septembrie – la fel ca în Rusia -, dar potrivit preşedintei Comisiei Electorale a Federaţiei Ruse, Ella Pamfilova, “circumstanţe neprevăzute” ar putea conduce la schimbarea planurilor.

Citește și : Nu va exista o nouă mobilizare în Rusia pentru a înlocui membrii Wagner

Pericolul pentru viaţa şi sănătatea oamenilor care trăiesc “în anumite zone ale noilor regiuni ale Rusiei” înseamnă că alegerile ar putea fi amânate, a declarat ea luni la o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin, potrivit agenţiei publice de presă ruse TASS.

“Ne vom rezerva cu siguranţă dreptul de a face acest lucru dacă există motive serioase”, a adăugat Pamfilova, descriind situaţia din teritoriile ocupate ca “nefiind simplă”.

Aproximativ 21,5 milioane de persoane vor putea lua parte la votul electronic la distanţă în 2023, dar nu va fi încă disponibil pentru locuitorii “noilor regiuni”, deoarece acum “este dificil din punct de vedere tehnic”, a precizat Pamfilova, citată de TASS, la întâlnirea cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Citește și : Un birou internaţional de anchetă privind invazia rusă în Ucraina se deschide luni la Haga

Moscova a declarat regiunile ucrainene Zaporojie şi Herson din sud şi Doneţk şi Lugansk din est ca părţi anexate ale Rusiei în 2022, în urma unor referendumuri false care au încălcat dreptul internaţional, notează agenţia germană de presă.

La începutul lunii iunie, Ucraina a lansat o contraofensivă pentru a încerca să elibereze teritoriile ocupate.

Tags: Ella PamfilovarusiaucrainaVladimir Putin
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina