X

Rusia îi îndeamnă pe israelieni şi palestinieni să înceteze focul ‘imediat’

Rusia i-a îndemnat sâmbătă pe israelieni şi palestinieni să înceteze focul “imediat”, exprimându-şi “marea îngrijorare” ca urmare a ofensivei mişcării Hamas împotriva Israelului, relatează AFP.

“Chemăm părţile palestiniană şi israeliană la o încetare imediată a focului, să renunţe la violenţă şi să dea dovadă de reţinerea necesară”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova, într-un comunicat.

Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

MAE rus îşi exprimă totodată “cea mai mare preocupare faţă de agravarea bruscă a situaţiei din zona conflictului israeliano-palestinian” şi subliniază că acesta “nu poate fi reglementat prin forţă, ci exclusiv prin mijloace politico-diplomatice”.

Viceministrul rus de externe Mihail Bogdanov, emisarul Kremlinului pentru Orientul Mijlociu şi Africa, a anunţat mai devreme sâmbătă că Rusia este “în contact” cu toate părţile interesate, respectiv “cu palestinienii, israelienii şi arabii” pentru a-i îndemna la “reţinere”.

“Dacă ne-am fi aşteptat la acest lucru, l-am fi împiedicat”, a mai indicat acesta, citat de Interfax.

Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

 

Tags: hamasisraelMihail Bogdanovrusia
Categorii: ExterneȘtirile zilei