X

Rusia înăspreşte sancţiunile pentru încălcarea legilor privind manifestaţiile

Deputaţii ruşi au votat marţi în a doua lectură un proiect de lege care înăspreşte sancţiunile pentru încălcarea legilor privind manifestaţiile, la câteva zile după reprimarea acţiunilor de protest pentru susţinerea opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, relatează AFP, potrivit agerpres.

Depus la Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, de către un deputat al partidului la putere Rusia Unită în noiembrie, acest text prevede în special amenzi pentru manifestanţi, amenzi ce ajung până la 4.000 de ruble (44,5 euro), de patru ori suma actuală, în caz de refuz de a respecta dispoziţiile forţelor de ordine.

Citește și : SE ÎNCHIDE primul post de radio independent din Ungaria

De asemenea, textul propune amenzi mai mari pentru încălcarea normelor privind adunarea de fonduri şi cheltuielile în cadrul organizării unei manifestaţii.

O a treia lectură a proiectului de lege, a cărui adoptare nu suscită îndoieli, ar urma să aibă loc miercuri, după care textul va fi examinat de Consiliul Federaţiei, camera superioară a legislativului rus.

Rusia a înăsprit în permanenţă în ultimii ani sancţiunile de acest tip şi procedurile de obţinere a autorizaţiei pentru organizarea de manifestaţii.

Această nouă iniţiativă intervine cu câteva luni înainte de alegerile legislative din Rusia, programate pentru septembrie, pe fondul scăderii popularităţii partidului la putere Rusia Unită.

În plus, zeci de mii de persoane au ieşit în stradă de la sfârşitul lui ianuarie în circa o sută de oraşe ruse la apelul opozantului Aleksei Navalnîi, pentru a cere eliberarea sa.

Aceste proteste neautorizate s-au soldat cu circa 10.000 de arestări.

Citește și : Ţara cu cele mai multe execuţii din lume CONDAMNĂ la MOARTE încă cinci persoane

Principalul critic al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost arestat pe 17 ianuarie şi apoi a fost condamnat la o pedeapsă de aproape trei ani de închisoare.

Opozantul susţine că Kremlinul încearcă să-l reducă la tăcere prin această arestare, după ce nu a reuşit să-l ucidă în august otrăvindu-l cu un agent toxic din clasa Noviciok, acuzaţii respinse de autorităţile ruse.

Tags: Aleksei NavalnîiDuma de Statinchisoaremanifestantirusiasanctiuni
Categorii: Diaspora