X

Rusia îndeamnă NATO să coopereze în combaterea traficului de droguri dinspre Afganistan

Ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a îndemnat luni Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) să coopereze cu Moscova pentru a combate traficul ilegal de droguri dinspre Afganistan, informează dpa şi TASS, potrivit agerpres.

‘Îi îndemnăm pe oficialii NATO la o dezvoltare de abordări comune, pentru a scoate afacerile cu droguri şi terorismul alimentat din acestea afară din Afganistan’, a declarat Lavrov.

Citeşte şi: ÎNCEPE? Americanii trimit în Coreea sute de avioane militare. Nume de cod: ‘Vigilant Ace’ – VIDEO

Serghei Lavrov a făcut această declaraţie luni, în cadrul unei conferinţe pentru combaterea drogurilor, care s-a desfăşurat la Moscova, în prezenţa parlamentarilor ruşi.

Un raport al Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor şi Criminalităţii (UNODC) dezvăluie că zona terenurilor arabile pe care se cultivă mac pentru opiu a ajuns în Afganistan la 328.000 de hectare în 2017, un nou record.

Circa 9.000 de tone de opiu, materia primă din care este făcută heroina, au fost recoltate în acest an, un alt record, potrivit raportului.

Moscova a criticat rolul trupelor NATO în Afganistan şi ineficienţa lor în combaterea producţiei de droguri. La rândul ei, NATO subliniază că este aici pentru a lupta împotriva mişcării islamiste a talibanilor.

Citeşte şi: Veste BOMBĂ din Yemen. Fostul preşedinte Ali Abdallah Saleh a fost UCIS – VIDEO

Traficanţii de droguri transportă producţia lor din Afganistan tranzitând teritoriul Federaţiei Ruse şi al altor foste republici sovietice. În SUA, destinaţia principală pentru heroina afgană, preşedintele Donald Trump a declarat în octombrie că numărul oamenilor dependenţi de opioide constituie o urgenţă medicală.

Un poliţist de frontieră de rang înalt din fosta republică sovietică Tadjikistan a fost ucis sâmbătă când el şi echipa sa au încercat să oprească o bandă de traficanţi de droguri dinspre Afganistan. După un schimb de focuri, poliţiştii de frontieră au reuşit să confişte patru puşti şi 33 de kilograme de droguri.

Tadjikistanul şi Afganistanul au o frontieră comună ce se întinde pe 1.400 de kilometri şi care este extrem de greu de controlat.

Tags: AfganistanheroinaNATOopiurusiaSerghei LavrovTadjikistantrafic de droguri
Categorii: Știrile zilei