Rusia intenţionează să-şi extindă bazele din Siria

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat ministerelor Apărării şi de Externe să angajeze convorbiri cu Damascul pentru ca Moscova să obţină facilităţi şi acces maritim suplimentar în Siria, a informat agenţia de presă Interfax, citând un ordin prezidenţial postat vineri pe site-ul oficial al Kremlinului pentru informaţii juridice, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Rusia dispune de două instalaţii militare permanente în Siria – o bază aeriană în provincia Latakia, utilizată pentru lovituri aeriene împotriva forţelor care se opun preşedintelui Bashar al-Assad, şi o instalaţie navală la Tartus, port la Marea Mediterană.


Citește și : UE încearcă să-şi reformuleze strategia faţă de China

Textul oficial se referă la “propunerea guvernului Rusiei privind semnarea Protocolului nr.1 pentru transferul unor bunuri imobiliare şi zone acvatice suplimentare, adiţional la Acordul dintre Federaţia Rusă şi Republica Arabă Siria cu privire la desfăşurarea unui grup de aviaţie al Forţelor armate ruse pe teritoriul Siriei din 25 august 2015”.

“Despre extinderea bazei Hmeimim se vorbeşte de mult timp. Aceasta este necesară atât pentru sporirea securităţii bazei, supusă unor atacuri din când în când, cât şi pentru o dezvoltare mai bună a infrastructurii aeroportului militar şi a celui civil”, a declarat pentru ziarul Kommersant expertul rus Ilia Kramnik, de la Consiliul rus pentru afaceri externe, un think-tank din Moscova. El spune că baza aeriană rusă se învecinează cu aeroportul civil din Latakia şi foloseşte în prezent infrastructura acestuia.

Citește și : Universitatea din Queensland EXMATRICULEAZĂ un student pentru că a criticat China

Extinderea bazei de la Tartus, potrivit lui, reprezintă un proiect şi mai important, întrucât Rusia intenţionează să amenajeze acolo o bază maritimă în adevăratul sens al cuvântului, care să permită intrarea şi mentenanţa navelor de deplasamente diferite, inclusiv a portavioanelor, conform Kommersant.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii Melania Trump apără cu fervoare dreptul la avort în viitoarea carte de memorii: „Am...

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui...

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.