X

Rusia interzice o organizație ecologistă americană

Rusia a interzis un grup american de lobby din domeniul ecologiei de a mai acţiona pe teritoriul său, după ce l-a etichetat drept organizaţie ‘indezirabilă’, acesta fiind al 15-lea ONG străin scos în afara legii pe baza unor măsuri adoptate sub preşedintele Vladimir Putin în urmă cu patru ani, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Ministerul rus al Justiţiei a adăugat marţi seară grupul, numit Pacific Environment, pe o listă a organizaţiilor interzise, după ce procurorii au transmis săptămâna trecută că reprezintă o ameninţare la adresa securităţii statului.

Citește și: Incendiu la bordul unui feribot din Grecia. Sute de pasageri au fost evacuați

Această organizaţie, cu sediul în San Francisco, desfăşoară campanii, împreună cu parteneri locali, pentru protejarea mediului în Siberia şi în Extremul Orient în faţa extracţiilor de combustibil fosil, a mineritului şi a defrişărilor ilegale, conform site-ului său.

Organizaţiile civice şi alte grupuri de lobby care primesc finanţare străină sunt sub presiune de când Putin a promulgat în 2015 o lege care interzice activitatea în Rusia a ONG-urilor etichetate drept ‘indezirabile’.

Relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece şi s-au înrăutăţit şi mai mult în această săptămână după ce luni a intrat o vigoare o nouă rundă de sancţiuni americane împotriva Moscovei. 

Citește și: Iranul a arestat zeci de spioni infiltrați în agențiile de stat

Tags: Pacific EnvironmentrusiaSUAVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei