Rusia îşi va consolida baza militară din Tadjikistan cu 17 vehicule de luptă pentru infanterie

Rusia îşi va consolida baza militară din Tadjikistan cu 17 vehicule de luptă pentru infanterie, pe fondul conflictului din Afganistanul vecin, a anunţat miercuri agenţia de ştiri Interfax care citează surse din cadrul armatei, relatează Reuters, potrivit agerpres

Baza militară va primi vehicule noi BMP-2 luna aceasta, a declarat Aleksandr Lapin, comandantul Districtului Militar Central al Federaţiei Ruse, adăugând că acest lucru va contribui la “creşterea semnificativă a capacităţii de luptă” a unităţilor sale.

Citește și : Atac terorist la Bagdad; cel puțin zece morți

Talibanii au făcut progrese semnificative în plan teritorial în Afganistan, în condiţiile în care forţele americane s-au retras după 20 de ani de conflict, o problemă majoră de securitate pentru Moscova.

Unităţi de tancuri ruse cu baza în Tadjikistan au sosit marţi pe un poligon la frontiera cu Afganistanul, pentru manevre militare în august, pe fondul ofensivei de amploare a talibanilor împotriva forţelor afgane.

Citește și : Un bărbat care a pătruns în ianuarie în sediul Congresului SUA, condamnat la opt luni de închisoare

Totodată, Ministerul Apărării rus a anunţat organizarea altor exerciţii militare cu Uzbekistanul, din 30 iulie până pe 10 august, la care vor participa 1.500 de soldaţi ruşi şi uzbeci. Exerciţiile vor avea loc în regiunea Surhandaria, la frontiera cu Afganistanul.

This post was last modified on 21/07/2021 11:52 11:52

Tags: AfganistanAleksandr LapinBMP-2Tadjikistan
Categorii: Știrile zilei