Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia la solicitarea autorităţilor locale, a anunţat ambasada Moscovei la Oslo, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“În urma unei solicitări a părţii norvegiene de a face reduceri de personal până pe 17 octombrie 2024, corpul diplomatic al secţiei consulare a ambasadei va fi redus la doar doi diplomaţi”, a anunţat ambasada Rusiei pe pagina sa de Facebook luni seara.

Citeşte şi: Coreea de Nord a aruncat în aer drumurile care o legau de Coreea de Sud – Stiripesurse.md

Secţiile consulare ruse din Kirkenes (nord), lângă frontiera ruso-norvegiană, şi din Barentsburg, o comunitate minieră rusă din arhipelagul norvegian Svalbard, în regiunea arctică, au anunţat pe X şi Telegram că îşi vor întrerupe serviciile din acelaşi motiv.

Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Ministerul norvegian de Externe a confirmat marţi că “a purtat un dialog cu partea rusă pentru a garanta prezenţa diplomatică în ambele ţări”.

“Nu este vorba despre o expulzare de diplomaţi din Norvegia”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al misterului, Ragnhild Simenstad.

Nici Rusia şi nici Norvegia nu au precizat amploarea reducerii personalului consular rus pe care o va presupune această decizie.

Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

În urma invaziei ruse în Ucraina, Norvegia a expulzat în aprilie 2023 un număr de 15 angajaţi ai ambasadei Moscovei la Oslo, pe care i-a suspectat de spionaj.

Ca represalii, Rusia a expulzat zece diplomaţi norvegieni de la Moscova.

Norvegia, care şi-a închis consulatul de la Murmansk (nord-vestul Rusiei), are în prezent doar o prezenţă diplomatică limitată în Rusia, cu o ambasadă cu un număr redus de angajaţi la Moscova şi un consulat la Sankt Petersburg.

Tags: consulatmoscovaNorvegiaOslorusia
Externe