X

Rusia şi Japonia salută întâlnirea dintre cei doi lideri coreeni

Kremlinul a salutat vineri ‘veştile foarte pozitive’ în urma summitului şi întâlnirii între liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae In, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Sunt nişte veşti foarte pozitive’, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citeşte şi: ‘Bărbaţii-n negru’ au alergat pe lângă maşina liderului de la Phenian

Preşedintele rus Vladimir Putin ‘a subliniat în repetate rânduri că o reglementare viabilă şi stabilă a situaţiei în Peninsula Coreeană nu se poate baza decât pe un dialog direct’, a evocat el. ‘Şi astăzi vedem că acest dialog direct a avut loc şi deschide anumite perspective’, a subliniat Peskov, calificând drept ‘foarte pozitiv faptul că cei doi lideri s-au întâlnit, precum şi rezultatele negocierilor lor’.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, consideră că este ‘prematur’ să se vorbească de o eventuală semnare a unui tratat de pace între Coreea de Sud şi Coreea de Nord.

Citeşte şi: Putin a semnat decretul prin care pune Rusia pe picior de război

‘Vorbim pentru moment de voinţa celor două părţi de a căuta un acord şi ceea ce este cel mai important de voinţa de a începe şi de a continua dialogul’, a apreciat Dmitri Peskov.

Liderii celor două Corei s-au întâlnit vineri în cadrul unui summit istoric după o strângere de mână simbolică pe linia de demarcaţie care divizează peninsula.

În aceeaşi ordine de idei, prim-ministrul Shinzo Abe a declarat vineri că Japonia salută summitul dintre liderii Coreei de Nord şi de Sud ca un pas pozitiv şi că aşteaptă ca Phenianul să ia măsuri concrete pentru a-şi respecta promisiunile, informează Reuters.

Citeşte şi: Summitul inter-coreean: ‘Acum începe o nouă istorie’ (Kim Jong Un)

Japonia va rămâne în contact strâns cu Statele Unite şi Coreea de Sud în legătură cu Coreea de Nord, a mai spus Abe, adăugând că Tokyo “nu este absolut deloc” lăsat în afara procesului de denuclearizare.

Liderii nord-coreean şi sud-coreean, Kim Jong Un şi Moon Jae In, au anunţat că vor urma întâlniri trilaterale cu Statele Unite şi că reuniuni implicând cele două Corei, Statele Unite şi China sunt de asemenea posibile. 

Tags: corea de sudCoreea de NordJaponiaKim Jong UnMoon Jae-inrusia
Categorii: Știrile zilei