Rusia : Kalaşnikov este controlat majoritar de investitori privaţi

Publicat:

Producătorul rus de armament Kalaşnikov, cunoscut din cauza legedarei sale puşti AK-47, este de-acum controlat majoritar de investitori privaţi, după finalizarea, anunţată joi, a retragerii parţiale a puterii publice, relatează AFP.

Conglomeratul rus de stat a anunţat într-un comunicat că a finalizat reducerea participării sale de la 51% la 25% plus o acţiune, în favoarea directorului său general Aleksei Krivoruciko, deja acţionar, conform news.ro.


”Preţul tranzacţiei s-a ridicat la peste 1,5 miliarde de ruble”, adică 21 de milioane de euo la nivelul actual, a precizat Kalaşnikov în comunicat.

Citește și : SUA : Atacurile armate din mediul şcolar se repetă aproape săptămânal

Acesta reprezintă o valoare aproape dublă faţă de cea din 2014, când au fost chemaţi investitori să ajute la redresarea producătorului, care ieşea atunci dintr-o îndelungată perioadă de declin, notează Rostec.

Această dezangajare progresivă a statului rus se înscrie într-o transformare în profunzime, de mai mulţi ani, a legendarului producător de puşti de asalt. Produsele sale se diversifică şi se bucură de un succes tot mai mare la export, în pofida sancţiunilor americane care i-au fost impuse din cauza crizei ucrainene.

Înfiinţată în 1807, la Ijevsk, la 1.300 de kilometri est de Moscova, fosta febrică Ijmaş a fost transformată din 2013, când Rostec a fuzionat-o cu o fabrică vecină, Ijmeh, şi a redenumit ansamblul cu numele celui mai celebru angajat al ei, Mihail Kalaşnikov, inventatorul AK-47, mort la sfârşitul lui 2013 la vârsta de 94 de ani.

Unul dintre ultimele acte publice ale creatorului celei mai vândute puşti din lume a fost să-i denunţe, lui Vladimir Putin, declinul întreprinderii, o proastă gestiune şi salariile mici ale muncitorilor.

După venirea acţionarilor privaţi, între care şi Krivoruciko, a fost operată o schimbare de imagine, prin noi modele şi o diversificare – haine, cuţite, magazine de suveniruri. Accentul a fost pus pe export, în pofida sancţiunilor americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.